Corupție pe pâine!/ANI: Un fost funcţionar public de la Serviciul Permise de Conducere Călăraşi are o diferenţă nejustificată de circa 320.000 de euro între averea dobândită şi venituri
Agenţia Naţională de Integritate a constatat că un fost funcţionar public de la Serviciul pentru Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor Călăraşi are o diferenţă nejustificată de circa 320.000 de euro între averea dobândită şi veniturile realizate. Astfel, a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor de la Curtea de Apel Bucureşti pentru a face un control în acest caz.
ANI arată, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 1.340.225,96 lei (aprox. 320.123 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ion Ioniţă, fost funcţionar public cu statut special în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor, Judeţul Călăraşi.
Ca urmare, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Ion Ioniţă.
Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative. Ioniţă a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.