Corul de Copii Radio s-a calificat în Finala Euroradio Let the Peoples Sing - 2015
Corul de Copii Radio dirijat de Voicu Popescu s-a calificat în Finala Competiției Corale Let the Peoples Sing, ediția 2015, eveniment internațional din circuitul muzicii vocale aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio și Televiziune (European Broadcasting Union - EBU), informează un comunicat Radio România remis miercuri AGERPRES.
Pe 11 octombrie, Corul de Copii Radio va evolua în finala de la Munchen în cadrul categoriei Coruri de copii și tineret, într-un concert public în Studioul 1 al Radiodifuziunii Bavareze, eveniment difuzat live de postul BR-KLASSIK și înscris în Stagiunea Euroradio 2015-2016, potrivit sursei citate.
Dintre cele 19 ansambluri corale propuse de 13 organizații afiliate EBU care au participat în semifinala concursului desfășurat la Munchen, pe 22 și 23 ianuarie, juriul internațional a selectat, în urma audierii înregistrărilor radio, nouă ansambluri din Danemarca, România, Statele Unite ale Americii, Austria, Germania, Letonia, Suedia, Bulgaria și Marea Britanie.
Potrivit sursei citate, "recitalurile, concertele a cappella, contribuțiile aduse interpretărilor unor capodopere vocal-simfonice alături de Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Filarmonica din Munchen, Orchestra de Stat Bavareză, sub bagheta unor mari maeștri români și străini ca: Iosif Conta, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Cristian Badea, Jing Wang, Lawrence Foster, Wayne Marshall, Zubin Mehta, au dezvăluit deosebitele calități interpretative ale formației".
Competiția a fost inițiată în 1961 de către BBC (British Broadcasting Corporation — Londra) și a fost inițial derulată doar la nivel național, până în anul 1966 când a devenit o manifestare internațională, competitorii fiind propuși de EBU, se arată în document.
Radiodifuziunea Bavareză din Munchen, Germania (BR), organizează și coordonează ediția 2015 a acestei competiții deschise corurilor de amatori. Obiectivele concursului sunt stimularea interesului pentru acest gen de muzică, promovarea rolului EBU și al radiodifuziunilor publice afiliate în organizarea unor evenimente muzicale marcante cu profil radiofonic și crearea de conținut pentru programele de muzică corală, cu posibilitatea de difuzare pe toate platformele media, se mai arată în documentul citat.
Înființat în 1945, Corul de Copii Radio a avut o evoluție spectaculoasă încă de la apariția sa în peisajul muzical românesc și a demonstrat deja și pe plan internațional nivelul său artistic. Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice și concursuri internaționale în aproape toate statele Europei, în Japonia, SUA și Canada, au adus tinerilor artiști prețioase distincții și premii și au contribuit la acordarea în 2004, de către Federația Corurilor din U. E., a titlului de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.
AGERPRES