Coronavirus/Vaccinarea este obligatorie în Italia de sâmbătă pentru cei de peste 50 de ani, inclusiv pentru rezidenţii străini

Coronavirus/Vaccinarea este obligatorie în Italia de sâmbătă pentru cei de peste 50 de ani, inclusiv pentru rezidenţii străini

Italienii în vârstă de peste 50 de ani sunt obligaţi să se vaccineze împotriva coronavirusului, conform unei noi legi care a intrat în vigoare sâmbătă, informează DPA.

Cei care nu s-au vaccinat încă au primit o perioadă de graţie până la sfârşitul lunii ianuarie pentru a face acest lucru.

De la 1 februarie, toţi cei care nu sunt vaccinaţi sau care nu au primit a doua doză sau o injecţie de rapel, deşi au avut ocazia să o facă, vor fi amendaţi cu 100 de euro.

Măsura va rămâne în vigoare până la 15 iunie şi se aplică tuturor rezidenţilor cu vârsta de peste 50 de ani, inclusiv cetăţenilor străini.

Începând cu 15 februarie, cei din această categorie de vârstă vor trebui, de asemenea, să prezinte la locul de muncă dovada vaccinării sau a trecerii prin boală şi, dacă nu pot face acest lucru, vor fi obligaţi să lucreze la distanţă. Angajaţii sub 50 de ani pot să prezinte şi un test cu rezultat negativ. Cei care încalcă măsurile riscă amenzi între 600 şi 1.500 de euro.

Introducerea vaccinării obligatorii pentru persoanele în vârstă a stârnit reacţii mixte în ţară.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen