Coronavirus/Republica Cehă: Guvernul a ordonat testarea obligatorie în masă în companiile mijlocii şi mari

Coronavirus/Republica Cehă: Guvernul a ordonat testarea obligatorie în masă în companiile mijlocii şi mari

Guvernul ceh a ordonat ca întregul personal din toate companiile mijlocii şi mari din ţară să fie testat, obligatoriu, pentru noul coronavirus, relatează marţi dpa.

Guvernul condus de premierul Andrej Babis a adoptat această măsură într-o şedinţă de cabinet desfăşurată luni seara târziu.

Potrivit noii reglementări, circa 2,1 milioane de angajaţi vor trebui să se testeze cel puţin o dată în următoarele două săptămâni, după care urmând să se aplice intervale de testare de o săptămână.

Excepţie de la această testare în masă pot face companiile cu mai puţin de 50 de angajaţi.

Guvernul de la Praga a răspuns astfel apelurilor la a lua măsuri mai ferme împotriva răspândirii noului coronavirus în fabrici şi birouri.

Asociaţia sindicală CMKOS s-a pronunţat pentru declararea unei suspendări obligatorii a activităţii timp de o săptămână în perioada Paştelui, dar ministrul ceh a economiei, Karel Havlicek, a respins vehement ideea. "Nu oprim industria", a spus acesta.

Participarea la testare este obligatorie, pentru companiile vizate şi angajaţii lor, costul testelor antigen urmând să fie plătite din asigurările de sănătate, dar în mod alternativ vor putea fi utilizate şi autoteste, care vor fi subvenţionate.

Companiile se expun la amenzi drastice dacă nu respectă noua măsură.

Republica Cehă, care are 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat de la începutul pandemiei, acum un an, peste 1,2 milioane de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus şi 20.500 de decese. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”