Coronavirus/GCS: IGPR s-a sesizat cu privire la infracţiunea de comunicare de informaţii false; e un fenomen alimentat de intenţii ostile

Coronavirus/GCS: IGPR s-a sesizat cu privire la infracţiunea de comunicare de informaţii false; e un fenomen alimentat de intenţii ostile

Grupul de Comunicare Strategică infirmă "categoric" informaţiile privind închiderea Bucureştiului, avertizează că în ultima perioadă sunt transmise "sistematic" informaţii false şi anunţă că Inspectoratul General al Poliţiei Române s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni, prevăzută în Codul penal şi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

"Infirmăm în mod categoric informaţiile vehiculate prin intermediul reţelelor sociale, folosindu-se inclusiv canale de comunicare privată, pentru diseminarea ipotezei 'închiderii/carantinării' municipiului Bucureşti. NU există nicio discuţie despre ' închiderea/carantinarea' Capitalei sau a vreunui oraş din România! Avertizăm asupra faptului că, în ultima perioadă, în mod sistematic, sunt transmise informaţii false, fie prin intermediul reţelelor sociale, fie în unele cazuri prin intermediul anumitor publicaţii", menţionează sursa citată.

GCS constată că este vorba de un "fenomen (...) programatic, alimentat de intenţii ostile ordinii sociale şi de o agendă contrară interesului public". "Această situaţie devine cu atât mai gravă în contextul acţiunilor de prevenire a răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus (COVID-19), întrucât determină comportamente sociale nejustificate", se mai arată în comunicatul GCS.

Potrivit sursei citate, autorităţile au luat în discuţie evoluţia situaţiei din ultimele zile şi gravitatea vehiculării de informaţii false "de natură să determine panică în rândul cetăţenilor".

"În acest context, Inspectoratul General al Poliţiei Române s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de 'comunicarea de informaţii false', faptă prevăzută de art. 404 Cod penal şi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani. Facem apel la responsabilitate către toate instituţiile de presă să nu dea publicităţii informaţii care nu sunt verificate din surse oficiale", precizează GCS.

Autorităţile fac apel la cetăţeni să nu răspândească pe reţelele de socializare sau pe alte canale informaţii care nu provin din surse oficiale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”