Coronavirus/Canada: Oraşul Toronto intră în ''izolare'' începând de luni (oficial)
Cel mai mare oraş din Canada, Toronto, şi o mare parte din împrejurimile sale vor fi plasate în ''izolare'' începând de luni din cauza agravării epidemiei de COVID-19, a anunţat vineri prim-ministrul provinciei Ontario, informează AFP.
''Începând de luni, 23 noiembrie, ora 00:01, Toronto şi Peel vor fi plasate în izolare'', a precizat Doug Ford cu prilejul unei conferinţe de presă.
Perioada de carantină, în timpul căreia toate adunările private în interior vor fi interzise, va dura cel puţin 28 de zile, iar contravenienţii riscă o amendă de 750 de dolari canadieni (483 de euro).
''Situaţia este extrem de gravă şi sunt necesare acţiuni suplimentare pentru a preveni ca scenariu să se agraveze şi mai mult'', a argumentat acesta.
Adunările în exterior vor fi limitate la 10 persoane, la fel ca şi slujbele religioase, ceremoniile de înmormântare sau căsătorie.
În schimb, unităţile care oferă servicii de îngrijire, precum saloanele de coafură, sălile de fitness, de bingo şi cozinourile vor fi închise.
Şcolile vor rămâne deschise, dar restaurantele şi afacerile neesenţiale nu vor fi deschise decât pentru comenzi la pachet sau livrări la domiciliu.
''Nu ne putem asuma riscul ca spitalele noastre să se supraaglomeeze'', a avertizat Ford în contextul în care provincia cea mai populată a Canadei a atins pragul de 100.000 de contaminări cu noul coronavirus.
Premierul canadian Justin Trudeau i-a avertizat anterior pe canadieni că vor trebui să se mobilizeze rapid în faţa unei ''creşteri exponenţiale a cazurilor'' de coronavirus după publicarea unor noi previziuni alarmiste de către autorităţile sanitare.
''Lunile care urmează vor fi dificile'', a avertizat Trudeau pe o tonalitate gravă, cu prilejul unei conferinţe de presă ţinute în faţa reşedinţei sale oficiale din Ottawa, aşa cum avea obiceiul în perioada primului val de infectări.
''Suntem pe cale să vedem o creştere exponenţială a cazurilor'', cu riscul de a ''copleşi spitalele'', a insistat acesta, la câteva ore după publicarea celor mai recente previziuni, care estimează până la 60.000 de noi cazuri zilnice până la sfârşitul lunii decembrie dacă rezidenţii Canadei slăbesc eforturile de combatere a transmiterii virusului.
''Trebuie să facem alegeri înţelepte, conştiente, să nu ne întâlnim cu prieteni, să nu sărbătorim aniversări, să interacţionăm virtual, să rămânem acasă pe cât de mult timp posibil'', a solicitat Trudeau. Acesta a făcut apel la canadieni să rămână la domiciliu pe cât de mult timp posibil şi să pună accentul pe munca de acasă.
''Fără o reducere suficientă a numărului de contacte, ne aşteptăm la 20.000 de cazuri diagnosticate pe zi până la finalul lunii decembrie, urmate de o creşterea a spitalizărilor şi a deceselor'', a declarat Howard Njoo, director adjunct al Agenţiei de sănătate publică din Canada.
''Trebuie urgent să reducem rapid ratele de infectare pe teritoriul ţării'', a mai subliniat acesta.
Pe teritoriul Canadei au fost înregistrate 317.000 de cazuri şi 11.273 de decese potrivit bilanţului de vineri. De asemenea, Canada a recenzat în medie aproape 4.800 de cazuri zilnice şi 65 de decese în decursul ultimelor şapte zile, cifre într-o creştere semnificativă.AGERPRES