Coronavirus/Alexandru Rafila: Numărul de cazuri creşte ca urmare a transmiterii comunitare mai intense

Coronavirus/Alexandru Rafila: Numărul de cazuri creşte ca urmare a transmiterii comunitare mai intense

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, susţine că numărul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus creşte din cauza transmiterii comunitare "mai intense" care apare în diverse zone din ţară, inclusiv în Capitală.

"Numărul de cazuri creşte datorită transmiterii comunitare mai intense care apare în diverse zone din ţară, inclusiv în Capitală. (...) Incluzându-i şi pe cei care vin temporar în Bucureşti, avem 20% din cazuri în Bucureşti. Este clar că ai o transmitere comunitară, adică te îmbolnăveşti prin contactul cu o persoană infectată pe care nu o cunoşti, nu poţi să asiguri trasabilitatea, nu poţi să testezi persoanele din jur, pentru că nu ştii cine te-a îmbolnăvit", a declarat Rafila miercuri seara la Digi 24.

Întrebat dacă este de părere că redeschiderea şcolilor are legătură cu creşterea numărului de infecţii cu noul coronavirus, Rafila a răspuns: "Părerea mea este că da, suntem la 10-12 zile de la momentul redeschiderii şcolilor. Spuneam să vedem ce se întâmplă peste 10-12-14 zile. Deocamdată vedem - număr mare de cazuri. Duminică am avut un record pentru ziua de duminică, sâmbătă am aut un record pentru ziua de sâmbătă, astăzi avem un record absolut. Rămâne să vedem dacă în zilele următoare ne stabilizăm şi ajungem pe renumitul platou sau creşterea va continua".

În opinia sa, "cu siguranţă" va creşte numărul de persoane internate în secţiile de terapie intensivă.

Preşedintele SRM a spus că România este "într-un club" al ţărilor care au peste 100 de cazuri la 100.000 de locuitori, incidenţă cumulată.

"Sper însă să înşelăm aşteptările Centrului European de Control al Bolilor, care a lansat săptămâna trecută un avertisment şi persoanele care se infectează în România să fie mai puţin din rândul celor din categoriile vulnerabile, încât să putem să avem un sistem de sănătate care să poată să preia cazurile care trebuie tratate, să nu fie o presiune mai mare decât sistemul poate să primească", a afirmat Rafila.

El a menţionat că potrivit unui index european România se află alături de Bulgaria pe ultimele poziţii în ceea ce priveşte performanţa sistemului de sănătate.

"Sigur, dacă luăm diverse clasamente - un index european care este publicat în fiecare an referitor la performanţa sistemului de sănătate - într-adevăr, suntem acolo umăr la umăr cu Bulgaria pe ultimele poziţii din UE, dar nu este total neaşteptat, pentru că avem şi cea mai mică sumă şi din punct de vedere procentual şi din punct de vedere al sumei efective alocate sistemului de sănătate. Aşa că având în vedere câţi bani se alocă sistemului de sănătate, stăm destul de bine, depinde cum priveşti lucrurile", a susţinut Alexandru Rafila. AGERPRES/(A-autor: Roberto Stan, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”