Coronavirus/ Preşedintele CCR: Măsurile care vizează restrângerea drepturilor trebuie luate prin lege

Coronavirus/ Preşedintele CCR: Măsurile care vizează restrângerea drepturilor trebuie luate prin lege

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a declarat sâmbătă că măsurile care vizează restrângerea unor drepturi, precum internarea obligatorie, trebuie să fie luate prin lege.

"Măsurile care vizează restrângerea drepturilor - internarea obligatorie - trebuie luate prin lege. (...) Restrângerea unor drepturi, potrivit articolului 53 din Constituţie, se poate face numai prin lege şi numai când sunt îndeplinite condiţiile de stare de urgenţă, periclitarea sănătăţii. Toate condiţiile acestea există, numai că măsura trebuie luată prin lege. (...) Regret foarte mult că multe din greşelile care se fac pe plan legislativ - eu nu discut de greşeli politice sau de altceva - ni se pun nouă în cârcă, pentru greşeli evidente. Am declarat mai multe acte normative neconstituţionale pentru faptul că lipsea avizul Consiliului Legislativ, pentru faptul că lipsea avizul CSM, pentru faptul că lipsea avizul Consiliului Economic şi Social", a afirmat Valer Dorneanu, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

El a spus că, în prezent, pentru internarea obligatorie, România are reglementări doar în domeniul penal, însă nu şi în cel sanitar.

"Deocamdată, pentru internarea obligatorie noi avem reglementări doar în domeniul penal. În domeniul sanitar nu avem", a subliniat preşedintele CCR.

Valer Dorneanu a mai afirmat că el nu a auzit ca în Europa să fie criticată o hotărâre judecătorească a "celei mai mari Curţi de Apel din ţară".

"Se critică ceea ce eu nu am mai auzit în Europa - o hotărâre judecătorească şi nu oricare, ci a celei mai mari Curţi de Apel din ţară. (...) Eu aş întreba la care din ţările europene primul-ministru sau o altă autoritate desfiinţează pur şi simplu Curtea Constituţională? Eu îl respect foarte mult pe primul-ministru şi ştiu ce presiune este pe capul dânsului - şi politică, şi toate pandemiile acestea care sunt - s-a străduit să ia măsuri care se impun, la sfaturile unor oameni foarte competenţi în domeniul medical. De ce nu a luat aceste măsuri legal? Trebuia la început o lege generală şi să nu dea în competenţa ministrului Sănătăţii măsuri de genul restrângerii unor drepturi, a libertăţii şi aşa mai departe", a arătat Dorneanu.

Potrivit acestuia, atât CCR, cât şi Avocatul Poporului, CSM şi puterea judecătorească îşi fac datoria.

"Este activă doamna Avocat al Poporului şi o respect pentru asta. Nu toate sesizările dumneaei au fost admise de CCR. Deci şi CCR, şi Avocatul Poporului, şi CSM, şi puterea judecătorească - toţi îşi fac datoria. Aflu acum mai nou că nu numai noi suntem duşmani şi cu Avocatul Poporului, ci şi Justiţia", a comentat preşedintele CCR.

El a precizat că nu este constituţional "în niciun stat de drept" să se dea posibilitatea ca printr-un ordin al ministrului Sănătăţii să se ia măsuri de acest fel.

"A venit pandemia peste noi. Se ştia, era la câteva sute de kilometri de noi. Nici atunci nu am scos o lege. Am dat acea ordonanţă. Noi am răspuns la ea. Nici după ce am dat ordonanţele cu privire la starea de urgenţă nu s-a luat măsura legală de a da o lege. A apărut după starea de urgenţă Legea 55, care a fost atacată la CCR. Nici în legea aceasta nu s-au prevăzut măsuri care să justifice restrângerea drepturilor - carantină, internarea obligatorie. S-a dat posibilitatea ca prin ordin al ministrului Sănătăţii să se ia asemenea măsuri, ceea ce nu este constituţional în niciun stat de drept", a susţinut Valer Dorneanu. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Dan Dungaciu / României i s-a dat peste mână. Germania a blocat proiectul unionist, pentru că era împotriva înțelegerii sale cu Rusia asupra Moldovei

2 Audiență de excepție la Antena 3 în timpul emisiunii cu Nicolae Ciucă / O informație care spune multe despre sondajele lui pește prăjit...

3 Christophe Barraud, un guru al prognozelor: Harta SUA se va face roșie

4 VIDEO Clip electoral controversat în SUA / Democrații spun că republicanii vor interzice masturbarea dacă vor câștiga alegerile

5 CTP, despre prestația lui Ciucă la ultima dezbatere electorală: „A fost cea mai bună apariție publică a sa”