Coronavirus/ GCS: 5.708 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore; valoarea totală - 897.100 lei

Coronavirus/ GCS: 5.708 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore; valoarea totală - 897.100 lei

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, un număr de 5.708 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 897.100 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, structurile abilitate ale Poliţiei au întocmit, vineri, şapte dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal, în care sunt cercetate opt persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.827 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 875 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

GCS reaminteşte cetăţenilor că MAI a operaţionalizat, începând cu data de 4 iulie 2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Totodată, GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 - 20,00. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda