Coronavirus/ ASSMB: 300 de persoane - internate la Spitalul 'Victor Babeş'; 102 - la Spitalul Colentina

Coronavirus/ ASSMB: 300 de persoane - internate la Spitalul 'Victor Babeş'; 102 - la Spitalul Colentina

La Spitalul Colentina sunt internaţi în prezent 102 pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 16 se află la ATI, iar la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş" sunt 300 de persoane internate - 179 din Bucureşti şi 121 din restul ţării -, dintre care cinci se află la Terapie Intensivă, informează vineri Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

Potrivit ASSMB, vineri, la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş", care dispune de 450 de paturi, sunt internate 300 de persoane - 179 din Bucureşti şi 121 din restul ţării -, dintre care cinci se află la Terapie Intensivă (ATI).

De la declanşarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.405 persoane, din Bucureşti şi din ţară -, din care 1.831 confirmate cu COVID-19.

Din totalul de 1.534 de pacienţi pozitivi externaţi până la această dată din Spitalul "Dr. Victor Babeş", 775 sunt din Bucureşti, restul de 779 fiind pacienţi cu domiciliul în alte localităţi din ţară. Numărul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 care s-au vindecat la Spitalul ''Victor Babeş" este de 1.483, cel mai mare număr de pacienţi vindecaţi dintre toate spitalele COVID din România, precizează sursa citată.

La Spitalul Clinic Colentina, spital suport COVID, există 102 pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 16 se află la Terapie Intensivă (ATI).

În ultimele 24 de ore, un număr de 16 pacienţi au fost externaţi din acest spital.

În total, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internaţi 608 pacienţi confirmaţi cu COVID-19, dintre care 308 din Bucureşti-Ilfov şi 300 din celelalte judeţe ale ţării.

Din totalul de 867 de paturi de care dispune spitalul, există aviz de funcţionare pentru 445, arată ASSMB.

Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătăţii, nu are în structura sa o secţie de boli infecţioase, precizează sursa citată.

La Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila", spital suport COVID, situaţia este neschimbată faţă de raportarea precedentă. Unitatea sanitară, care a preluat până acum toate cazurile de pacienţi infectaţi care necesitau dializă, a avut internate, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, 50 de persoane confirmate cu COVID-19.

''Numărul total de pacienţi confirmaţi cu COVID-19 internaţi în cele trei spitale de elită ale Primăriei Capitalei, de la începutul pandemiei, este de 2.486. Din datele oficiale ale INSP reiese că, în Bucureşti, până la această dată, a fost înregistrat un număr de aproximativ 2.900 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19'', precizează ASSMB. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…