Coronavirus: Ungaria creşte intervalul dintre doze pentru a vaccina un număr cât mai mare de oameni

Coronavirus: Ungaria creşte intervalul dintre doze pentru a vaccina un număr cât mai mare de oameni

Autorităţile ungare au decis să crească intervalul dintre cele două doze ale vaccinurilor de la Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca pentru a imuniza, cel puţin parţial, cât mai repede un număr cât mai mare de populaţie, relatează luni EFE.

În cazul vaccinului de la Pfizer/BioNTech, a doua doză se va injecta la 35 de zile după prima, faţă de 25 de zile până acum, în timp ce pentru vaccinul de la AstraZeneca a doua doză va fi administrată după 12 săptămâni.

"Această nouă strategie a fost necesară pentru ca un număr cât mai mare de oameni să primească cel puţin prima doză", a explicat luni la o conferinţă de presă responsabila departamentului de sănătate publică din Ungaria, Cecilia Mueller.

Ea a avertizat că în următoarele săptămâni va avea loc "o creştere dinamică" a răspândirii coronavirusului, precizând că o singură doză oferă o anumită imunitate.

Ungaria a intrat în cel de-al treilea val al pandemiei, cu o medie zilnică de 3.897 de noi cazuri şi 102 decese raportate în ultimele 7 zile.

Ungaria, o ţară cu aproximativ 9,7 milioane de locuitori, a vaccinat 6,9 % din populaţie.

Această ţară central-europeană este deocamdată singura din Uniunea Europeană care utilizează vaccinurile Sinopharm din China şi Sputnik V din Rusia, care nu au primit autorizaţie de la Bruxelles.AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?