Coronavirus: Ungaria amână redeschiderea economiei, în condiţiile unui număr record de decese

Coronavirus: Ungaria amână redeschiderea economiei, în condiţiile unui număr record de decese

Ungaria nu îşi va putea redeschide economia înainte ca toţi cetăţenii săi cu vârsta de peste 65 de ani care s-au înscris pentru vaccinare să fie imunizaţi, a afirmat prim-ministrul Viktor Orban marţi, zi în care ţara sa a raportat un număr record de 252 de decese în urma infectării cu coronavirus, transmite Reuters.

Ungaria a depăşit luni Cehia, urcând pe primul loc în lume în ce priveşte bilanţul deceselor asociate COVID-19 raportat la numărul de locuitori în ultimele şapte zile, conform site-ului Our World in Data.

'Referitor la data redeschiderii, putem spune că, înainte ca toate persoanele de peste 65 de ani care s-au înscris pentru un vaccin să-l primească, nu putem redeschide pentru că ar cauza probleme', a afirmat Orban într-un mesaj video pe Facebook.

Al treilea val al epidemiei a distrus planul lui Orban de a redeschide progresiv economia de la sfârşitul lui martie şi începutul lui aprilie. Lockdown-ul în vigoare din noiembrie a fost extins cu închiderea şcolilor şi grădiniţelor.

Camera Medicilor din Ungaria a avertizat luni populaţia să-şi limiteze ieşirile la cumpărături la una singură pe săptămână, dacă este posibil, să evite transportul public şi să-şi amâne orice călătorie internă neesenţială.

'Suntem primii în lume în ce priveşte rata de decese la numărul de locuitori de mai multe zile, majoritatea departamentelor din spitale servesc acum ca departamente COVID-19, secţiile de terapie intensivă sunt supraaglomerate, sălile de operaţii sunt închise şi chiar şi ventilatoarele de acolo sunt folosite de pacienţii COVID-19 care luptă pentru vieţile lor', a transmis Camera Medicilor.

Cazurile noi de infectare se înmulţesc în Ungaria în ciuda faptului că ţara are una din cele mai ridicate rate de vaccinare a populaţiei.

Ungaria a fost prima ţară din UE care a cumpărat şi a început să administreze vaccinuri din China şi Rusia, explicându-şi decizia prin întârzierile în livrările de vaccinuri de la producătorii occidentali. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”