Coronavirus: Un nou apel al Maiei Sandu către cetăţenii Republicii Moldova reticenţi faţă de vaccinul anti-COVID-19
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un nou apel cetăţenilor, îndemnându-i să meargă să se vaccineze împotriva COVID-19, subliniind că orice moldovean beneficiază în prezent gratuit de vaccin şi numai vaccinarea va ajuta societatea să revină la o viaţă normală, relatează marţi IPN, Radio Chişinău şi Deschide.md.
Într-un mesaj video încărcat de emoţie, Maia Sandu evocă perioada dificilă prin care trece Republica Moldova, care a început cu întârziere vaccinarea din cauza lipsei serului, ceea ce a dus la pierderi de vieţi omeneşti, menţionând în acelaşi context şi efortul supraomenesc al cadrelor medicale în această perioadă.
"Cea mai grea zi din acest an a fost ziua în care am înmânat Ordinul de Onoare rudelor celor 134 de medici, surori medicale, şoferi de ambulanţe, felceri şi infirmiere care au murit în prima linie în primul an de COVID. A fost greu... să privesc în ochii copiilor care au rămas fără mamă, ai soţiilor rămase fără soţi, ai părinţilor care şi-au pierdut copiii... M-am gândit atunci că dacă am fi avut vaccin aş fi înmânat acest ordin nu post-mortem, ci unor oameni vii care au luptat eroic pentru a salva alte vieţi, sute şi mii de vieţi", afirmă ea.
În mesajul său, Maia Sandu aminteşte de perioada în care Republica Moldova, care a început campania de vaccinare abia în martie, cu mult în urma altor ţări, ducea lipsă de vaccinuri, menţionând că din această cauză şi-au pierdut viaţa o serie de personalităţi de primă mărime, precum scriitorul Nicolae Dabija, diplomatul Valeriu Turea, folcloristul Tudor Colac, jurnalista Antonina Sîrbu, cântăreţul Alexei Revenco şi jurnalistul Efim Josanu.
"Mă doare enorm să văd medici luptând din răsputeri pentru viaţa unui copil a cărui mamă pur şi simplu nu a găsit timp să se vaccineze. Mă doare să văd tineri intubaţi, tineri care, deşi au acces la orice informaţie, au ales să ajungă la terapie intensivă", spune Maia Sandu, îndemnând cetăţenii să nu dea cu piciorul şansei de a rămâne în viaţă.
Bilanţul cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova a ajuns la 366.751. Totodată, de la începutul pandemiei în Republica Moldova au fost înregistrate 9.244 de decese provocate de coronavirus, notează Deschide.md. AGERPRES