Coronavirus: Statul New York autorizează redeschiderea marilor săli de spectacole şi a stadioanelor

Coronavirus: Statul New York autorizează redeschiderea marilor săli de spectacole şi a stadioanelor

Guvernatorul statului american New York a anunţat miercuri că marile săli de spectacole şi stadioanele locale vor putea să se redeschidă la 10% din capacitate începând din 23 februarie, marcând astfel o premieră după o pauză de aproape un an, informează AFP.

Pragul de 10% se aplică sălilor care pot să găzduiască peste 10.000 de persoane, a precizat guvernatorul Andrew Cuomo, fără să ofere alte informaţii despre spaţiile care au o capacitate de primire mai mică şi care vor rămâne, a priori, închise.

Pentru a asista la un spectacol sau la un eveniment sportiv, spectatorii newyorkezi vor trebui să prezinte la intrare un test PCR cu rezultat negativ realizat cu cel mult 72 de ore în urmă şi să se supună unui control al temperaturii corporale.

Odată ajunşi în sala de spectacol, ei vor trebui să poarte măşti de protecţie şi să respecte regulile de distanţare socială.

Prima mare sală newyorkeză care se va redeschide va fi Barclays Center, care poate să primească până la 17.700 de spectatori la partide de baschet.

Din 23 februarie, Brooklyn Nets, o echipă din liga profesionistă NBA, va putea să primească spectatori la partida pe care o va disputa împotriva echipei Sacramento Kings. Va fi pentru prima dată după o pauză de 352 de zile când Brooklyn Nets va evolua în faţa unor spectatori. Echipa newyorkeză a jucat de mai multe ori la Barclays Center în acest sezon, dar de fiecare dată cu uşile închise.

Pentru a face faţă pandemiei de COVID-19, guvernatorul Andrew Cuomo a interzis pe 12 martie 2020 toate evenimentele publice la care participau mai mult de 500 de persoane, suspendarea fiind apoi extinsă cu rapiditate la toate spectacolele şi toate evenimentele sportive.

Statul New York a realizat un prim test în privinţa redeschiderii sălilor publice atunci când a autorizat clubul Buffalo Bills, din liga de fotbal american NFL, să primească 6.700 de spectatori pentru o partidă disputată pe 9 ianuarie.

Toţi spectatorii trebuiau să fie testaţi negativ în prealabil pentru a putea să ajungă în interiorul unui stadion care are o capacitate totală de 71.600 de locuri.

Acelaşi format a fost repetat în săptămâna următoare pentru un alt meci disputat de Buffalo Bills. Guvernatorul şi autorităţile sanitare din New York au considerat că experimentul a fost concludent, a declarat miercuri Andrew Cuomo.

Mai multe state americane au autorizat deja marile săli şi arene să înceapă să primească spectatori, în special în Florida, unde a avut loc, duminică, Super Bowl - finala campionatului de fotbal american -, în faţa unui public alcătuit din 25.000 de persoane. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”