Coronavirus: Slovacia testează întreaga sa populaţie, o premieră mondială

Coronavirus: Slovacia testează întreaga sa populaţie, o premieră mondială

Slovacia a lansat sâmbătă un program de depistare a coronavirusului la întreaga populaţie, cu teste antigenice, o premieră mondială, criticată deja pentru pregătirea slabă, transmit AFP şi Reuters.

Aproximativ 45.000 de profesionişti din sănătate, armată şi poliţie au fost desfăşuraţi pentru a efectua testele în această ţară membră a UE, cu 5,4 milioane de locuitori, pentru a colecta probe la aproximativ 5.000 de puncte de testare deschise sâmbătă şi duminică în intervalul 06:00 - 21:00 GMT.

Premierul Igor Matovic a apreciat săptămâna aceasta că măsura va salva "sute de vieţi".

Testele antigenice dau rezultate rapide - uneori în câteva minute -, dar nu sunt considerate la fel de precise ca testele PCR, pentru care tampoanele nazale trebuie trimise la un laborator de analize.

Foto: (c) JAKUB GAVLAK / EPA


Participarea la test este gratuită şi voluntară, dar persoana care nu are un certificat de test negativ riscă o amendă substanţială dacă este arestată de poliţie.

Oricine are rezultat pozitiv ar trebui să intre imediat în carantină timp de 10 zile.

"Aceasta va fi calea noastră către libertate", a insistat Matovic, sugerând că restricţiile asupra pandemiei ar putea fi ori relaxate după finalizarea testelor, ori întărite dacă programul nu este implementat pe deplin.

''Avem mari şanse să arătăm Europei şi lumii că lucrurile se pot face diferit, fără a închide economia şi a lăsa milioane de oameni fără locuri de muncă'', a declarat el în ajunul campaniei de testare, citat de agenţia slovacă de presă TASR.

Guvernul intenţionează să finalizeze testele naţionale în două zile şi să efectueze o altă rundă de teste în weekendul viitor. Totuşi, s-a străduit să găsească personal medical pentru a asigura funcţionarea tuturor centrelor de testare şi a fost forţat să ofere bonusuri în numerar medicilor.

Foto: (c) JAKUB GAVLAK / EPA


Sâmbătă, oamenii au format cozi încă de dimineaţa devreme pentru a fi testaţi, dar în unele locuri testele nu au început la timp din cauza problemelor organizatorice, după cum relatează AFP şi Reuters, dar şi mass-media slovace.

Asociaţia Slovacă a Medicilor Generalişti (SVLS) a criticat planul guvernului, considerându-l prost pregătit.

Potrivit asociaţiei, "concentrarea a milioane de oameni" la centrele testare "rămâne în contradicţie cu recomandările experţilor în boli infecţioase pentru a reduce cât mai mult posibil contactul public şi mobilitatea".

Slovacia ar fi prima ţară de această dimensiune care organizează testări la scară naţională. Până în prezent, au avut loc teste pe scară largă în întregi oraşe din China.

Programe de testare de o asemenea anvergură au fost anunţate, de asemenea, de state europene mai mici, precum Luxemburg şi Monaco.

La fel ca alte ţări, Slovacia a înregistrat o creştere bruscă a cazurilor de coronavirus, dar mai mică decât media UE. Ţara a înregistrat vineri un nou record de 3.363 de infecţii zilnice, ajungând la 55.091 de cazuri în total. În prezent, numărul morţilor este de 212. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”