Coronavirus: Rusia lucrează la un vaccin anti-COVID-19 care generează imunitate celulară

Coronavirus: Rusia lucrează la un vaccin anti-COVID-19 care generează imunitate celulară

Agenţia Federală Medico-Biologică a Rusiei (FMBA, conform iniţialelor în limba rusă) va începe în luna iulie testele clinice pentru un nou tip de vaccin anti-COVID-19, capabil să genereze imunitate la nivel celular cu o protecţie de peste 13 ani, a declarat luni directoarea acestui centru, Veronika Skvorţova, potrivit agenţiei EFE.

La o reuniune cu preşedintele Vladimir Putin, ea a menţionat că este vorba despre un vaccin de nouă generaţie, dezvoltat pe o nouă platformă tehnologică, iar primele două faze ale testelor clinice vor fi unite, ''întrucât actualele protocoale privind vaccinurile o permit''.

''Dezvoltăm un vaccin care se diferenţiază prin faptul că nu acţionează asupra proteinei S, ci asupra altor componente proteice ale virusului, aşadar nu se dezvoltă o imunitate umorală - cu activarea anticorpilor -, ci o imunitate celulară, al cărei avantaj este durata sa îndelungată'', explică Veronika Skvorţova.

''În unele lucrări experimentale s-a demonstrat că această imunitate se menţine între 13 şi 17 ani'', a adăugat ea, semnalând totodată că această direcţie a cercetărilor se înscrie în actualele tendinţe internaţionale susţinute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Rusia a realizat până în prezent trei vaccinuri anti-COVID-19, respectiv Sputnik V, EpiVacCorona şi CoviVac. În prezent se află în faza a treia a testelor clinice o versiune a vaccinului Sputnik V, denumită ''Sputnik Light'', care va fi administrat într-o singură doză şi va fi destinat în principal ţărilor confruntate cu un val masiv de infecţii şi pentru care ar fi astfel utilă o soluţie temporară de imunizare a populaţiei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA