Coronavirus: Reguli mai stricte în Polonia privind purtarea măştilor şi punctele de trecere a frontierei

Coronavirus: Reguli mai stricte în Polonia privind purtarea măştilor şi punctele de trecere a frontierei

Polonezii nu vor mai putea folosi începând de sâmbătă eşarfe, bandane şi viziere din plastic în loc de măşti pentru a-şi acoperi faţa, în contextul în care guvernul înăspreşte regulile pentru combaterea COVID-19 pe fondul unei creşteri a numărului de infecţii, informează www.polskieradio.pl .

Între timp, persoanele care trec graniţele dinspre vecinii sudici ai Poloniei, respectiv Republica Cehă şi Slovacia, vor trebui să intre în carantină, cu excepţia cazului în care un test efectuat în ultimele 48 de ore arată că nu au coronavirus.

Noile reguli au fost anunţate de ministrul Sănătăţii Adam Niedzielski, după ce numărul de noi infecţii cu coronavirus în Polonia a ajuns miercuri la 12.146, mai mult cu aproape 3.500 faţă de acum o săptămână. Epidemia a luat viaţa a peste 42.000 de polonezi de când a lovit ţara, în martie anul trecut.

Miercuri a fost anunţată reintroducerea unor restricţii privind viaţa publică în regiunea Warmi, nord-estul Poloniei, unde creşterea numărului de cazuri de infecţii este îngrijorătoare. Hotelurile, centrele comerciale, cinematografele, teatrele, muzeele şi piscinele din regiune vor fi închise, în timp ce elevii din şcoala primară vor urma cursurile de la domiciliu.

''Din păcate, situaţia nu arată bine în acest moment", a avertizat ministrul Niedzielski miercuri.

După o perioadă prelungită de învăţământ la distanţă, Polonia a redeschis la jumătatea lunii trecute şcolile pentru elevii din şcoala primară. În cadrul unor măsuri suplimentare de relaxare, centrele comerciale, muzeele şi galeriile de artă din întreaga ţară au fost redeschise la începutul acestei luni. Între timp, restricţiile privind hotelurile, locurile de divertisment şi zonele sportive în aer liber, inclusiv pârtiile de schi, au fost ridicate parţial pe 12 februarie.

Dar ministrul sănătăţii a avertizat săptămâna trecută că numărul zilnic de noi infecţii cu COVID-19 în ţară începe să crească din nou, tendinţa fiind îngrijorătoare. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Wojciech Andrusiewicz, a declarat vinerea trecută că un al treilea val al epidemiei a început în Polonia.

Polonia a raportat miercuri 12.146 de noi cazuri de infecţii cu coronavirus şi alte 372 de decese, crescând numărul total de cazuri de la începutul pandemiei la 1.661.109 şi cel al deceselor la 42.808. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”