Coronavirus: Primul pacient înregistrat oficial în India, contaminat pentru a doua oară

Coronavirus: Primul pacient înregistrat oficial în India, contaminat pentru a doua oară

Primul pacient înregistrat oficial în India ca fiind contaminat cu noul coronavirus, o studentă ce se aflase la începutul epidemiei în oraşul chinez Wuhan, a fost testat pozitiv pentru a doua oară, a anunţat miercuri un responsabil medical indian, informează AFP.

Tânăra de 21 de ani, originară din statul Kerala (sud-vest) şi care nu este vaccinată, nu prezintă niciun simptom, dar se află la izolare la domiciliul său, a precizat Reena KJ, responsabil medical al districtului Thrissur.

Ea a fost testată din nou pozitiv în timpul unui control de rutină înaintea unei călătorii la New Delhi.

Pacienta făcea parte dintre studenţii indieni la medicină care s-au întors din Wuhan în ianuarie 2020 după prima apariţie a virusului în oraşul chinez. Ea a dezvoltat atunci simptome uşoare şi a fost testată pozitiv pe 30 ianuarie, devenind astfel oficial primul pacient indian bolnav de COVID-19.

De atunci, India a înregistrat aproape 31 de milioane de contaminări şi peste 410.000 de decese, dintre care multe au survenit în timpul unui val devastator din aprilie-mai 2021.

Experţii au avertizat că un nou val ar putea lovi India în săptămânile următoare şi autorităţile au lansat o campanie de vaccinare foarte activă, însă afectată de o gravă penurie de doze de vaccin.

India a vaccinat până acum cu două doze aproape 390 de milioane de persoane, sub 6% din populaţia sa, şi 23% cu o singură doză.

În statul Kerala se înregistrează o creştere puternică a cazurilor de COVID-19, peste o treime dintre contaminările din India provenind din acest stat. Autorităţile au anunţat un lockdown începând din acest sfârşit de săptămână. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA