Coronavirus: Premierul Franţei anunţă principiile unei ieşiri lente din izolare începând cu 11 mai

Coronavirus: Premierul Franţei anunţă principiile unei ieşiri lente din izolare începând cu 11 mai

Premierul Edouard Philippe a prezentat duminică principiile unei ieşiri lente din carantină începând cu 11 mai, care se va baza pe testarea masivă a populaţiei şi pe izolarea bolnavilor, informează AFP.

Francezii nu vor reveni "imediat şi, probabil, nu foarte curând la viaţa de dinaintea" crizei COVID-19, a avertizat şeful guvernului francez în cadrul unei conferinţe de presă la care a fost prezent şi ministrul sănătăţii, Olivier Véran.

Ca urmare a solicitării preşedintelui Emmanuel Macron de a prezenta un plan de ieşire din carantină până la sfârşitul lunii aprilie, premierul a schiţat liniile acestuia fără a intra în detalii, în condiţiile în care neîncrederea populaţiei este în creştere iar criticile din partea opoziţiei se înmulţesc.

Edouard Philippe a insistat asupra a "trei elemente esenţiale" pentru începerea ridicării măsurilor restrictive.

Un prim element va fi continuarea respectării "gesturilor de barieră" precum distanţarea socială, ce va fi însoţită de generalizarea purtării măştilor în public. Purtarea măştilor va deveni probabil obligatorie în mijloacele de transport în comun.

Anticipând impunerea unei astfel de obligaţii, primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunţat distribuirea gratuită în farmaciile din capitală a 500.000 de măşti din pânză lavabile spre sfârşitul lunii aprilie şi a peste 2 milioane în luna mai.

Un al doilea element vizează necesitatea realizării rapide de testări numeroase, a mai precizat premierul francez. Obiectivul guvernului este de a putea efectua 500.000 de teste săptămânal până la ridicarea carantinei "dacă aveţi simptome (...) sau dacă aţi fost în contact apropiat cu o persoană despre care se ştie că este bolnavă", a precizat ministrul sănătăţii. În cazul unui rezultat pozitiv, pacienţii vor trebui izolaţi fie acasă, fie într-un loc special, ca de exemplu în hoteluri.

Prim-ministrul Edouard Philippe s-a exprimat cu prudenţă în privinţa scenariilor de după 11 mai, indicând că sunt în studiu mai multe ipoteze pentru redeschiderea şcolilor: fie diferenţiat, în funcţie de cât de afectate sunt anumite teritorii de epidemie, fie cu participarea unei jumătăţi din elevii claselor, astfel încât aceştia să se deplaseze la şcoală două săptămâni pe lună, alternativ, fie utilizarea localurilor în mod diferit, prin folosirea unor spaţii mai largi decât clasele unde au loc cursurile în mod obişnuit.

În al treilea rând, premierul francez a făcut apel la continuarea, pe cât de mult posibil, a telemuncii.

Pentru magazine, cozile trebuie organizate cu respectarea distanţei minime de un metru şi cu punerea la dispoziţie de geluri dezinfectante hidroalcoolice.

Ministrul sănătăţii a anunţat că, începând de luni, se va permite membrilor de familie să îşi poată vizita rudele din căminele de bătrâni, în "condiţii extrem de limitate" şi în "unităţile în care sunt găzduite persoane cu dizabilităţi".

"Va trebui să învăţăm să trăim cu virusul", a afirmat premierul Franţei, subliniind că, pentru moment, populaţia este departe de a se fi imunizat, că nu a fost identificat un tratament şi că nu se aşteaptă crearea unui vaccin mai devreme de jumătatea anului viitor.

Viaţa de zi cu zi a celor 67 de milioane de francezi va continua să fie afectată: "Nu este rezonabil să ne imaginăm că vom călători în străinătate foarte curând" a mai spus Philippe.

Preşedintele Consiliului ştiinţific, Jean-François Delfraissy, avertizase că "nunţile, zilele de naştere şi reuniunile de familie numeroase trebuie evitate în lunile următoare". AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri