Coronavirus: Portugalia renunţă la măştile de protecţie pe stradă, dar nu şi în sălile de curs
Purtarea măştilor sanitare pe stradă nu va mai fi obligatorie de luni în Portugalia, dupa avansarea campaniei de vaccinare care a permis flexibilizarea unor restricţii, dar va fi menţinută în şcoli în vederea cursurilor care încep peste câteva zile, relatează duminică EFE.
Măştile în spaţiile publice deschise erau obligatorii, de la sfârşitul lui octombrie 2020, mai ales când nu se putea menţine distanţarea fizică, însă nu se va renunţa la ele în spaţiile publice interioare.
Măştile sanitare vor contiuna să fie obligatorii în spaţiile interioare şi pentru cei 1,2 milioane de elevi care încep cursurile la 14 septembrie.
În Portugalia, pandemia de COVID-19 s-a stabilizat, cu o incidenţă în ultimele 14 zile de 240,7 de cazuri la 100.000 de locuitori.
În ultimele şapte zile, Portugalia a raportat o medie de 10 decese pe zi şi a înregistrat timp de nouă zile consecutive sub 2.000 de contagieri.
De la declanşarea pandemiei, această ţară de 10 milioane de locuitori a înregistrat în total 1.054.673 de cazuri şi 17.853 de decese.
Potrivit ultimelor date oficiale, 78% din populaţie a fost vaccinată cu schema completă, iar 85% la sută a primit cel puţin o doză de vaccin.
În ultimele weekend-uri au fost vaccinaţi minorii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 de ani, pentru a creşte imunitatea elevilor înainte de începerea anului şcolar. AGERPRES