Coronavirus: Polonia reintroduce de sâmbătă restricţii la nivel naţional

Coronavirus: Polonia reintroduce de sâmbătă restricţii la nivel naţional

Polonia a decis să reintroducă de sâmbătă o serie de restricţii antiepidemice la nivel naţional, din cauza înmulţirii cazurilor de infectare cu coronavirus, a anunţat miercuri ministrul sănătăţii, Adam Niedzielski, transmit dpa, AFP şi Reuters.

'Pandemia continuă să se dezvolte şi nu există niciun indiciu că încetineşte', a afirmat ministrul într-o conferinţă de presă.

El a anunţat că restricţiile în vigoare acum în patru din cele 16 regiuni ale Poloniei vor fi extinse la nivelul întregii ţări.

Măsurile prevăd închiderea hotelurilor, instituţiilor de cultură, pârtiilor de schi, piscinelor şi altor facilităţi sportive recreative, precum şi închiderea parţială a mall-urilor în intervalul 20 martie - 9 aprilie.

'Le cerem angajatorilor să permită munca de la domiciliu cât mai mult posibil', a mai spus ministrul.

Totodată, copiii cu vârste între 7 şi 9 ani vor intra şi ei în regim de cursuri online pentru următoarele trei săptămâni, a precizat Niedzielski.

Conform ministrului sănătăţii, Polonia ar putea înregistra peste 30.000 de cazuri noi zilnice de infectare săptămâna viitoare dacă actuala tendinţa va continua.

Potrivit datelor comunicate de ministerul său, miercuri au fost raportate 25.052 de cazuri noi, cel mai ridicat bilanţ zilnic consemnat în 2021.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…