Coronavirus: Polonia anunţă miercuri restricţii mai dure în unele regiuni

Coronavirus: Polonia anunţă miercuri restricţii mai dure în unele regiuni

Polonia va anunţa, miercuri, restricţii mai dure legate de coronavirus, în special în unele regiuni lovite deosebit de puternic de varianta britanică a COVID-19, a declarat ministrul polonez al sănătăţii Adam Niedzielski, citat de Reuters.

Aproximativ 12.146 de noi cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, o creştere de peste 3.500 într-o săptămână, a precizat ministrul la postul de radio TOK FM.

"Mergem în direcţia limitării intrărilor la frontieră. Vom dori de asemenea modificări oficiale în sensul purtării de viziere sau eşarfe în locul măştilor (...) şi va trebui de asemenea să gândim restricţiile pe criterii regionale", a spus Niedzielski.

Noile restricţii ar trebui introduse sâmbătă, dar ar putea intra în vigoare chiar mai devreme, a adăugat el.

Polonia a relaxat unele restricţii, deschizând pârtiile de schi, precum şi cinematografele, hotelurile şi teatrele la o capacitate de până la 50%, dar autorităţile au avertizat că aceste măsuri ar putea fi anulate în funcţie de situaţia pandemică.

Niedzielski a declarat anterior că cea mai grea parte din al treilea val ar urma să se înregistreze spre sfârşitul lunii martie sau începutul lui aprilie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce au descoperit hackerii ucraineni despre Călin Georgescu în computerul lui Dughin

2 Planul de pace în patru puncte care ar fi fost propus de Moscova administrației Trump

3 Priviți, ăsta e unul dintre „patrioții” care l-au ascultat pe „eroul” Potra...

4 Amicii lui Putin încep să culeagă roadele? / Averea lui Trump a scăzut luni cu 300 de milioane de dolari, pe fondul prăbuşirii acţiunilor Trump Media / El…

5 Dezvăluiri despre preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR. „Ciprian Mega pregăteşte o schismă cu telecomandă de la Moscova”