Coronavirus: Pierderi aproape 'ireversibile' în materie de educaţie, în rândul copiilor
Închiderea şcolilor din cauza pandemiei de COVID-19 a provocat pierderi de o amploare aproape "ireversibilă" în materie de educaţie în rândul copiilor din întreaga lume, a deplâns luni UNICEF, relatează France Presse.
Peste 616 milioane de elevi rămân afectaţi de închiderea totală sau parţială a şcolilor, a precizat agenţia ONU pentru copii.
În multe ţări, aceste perturbări, pe lângă faptul că au lipsit milioane de copii de dobândirea competenţelor de bază, le-au afectat sănătatea mintală, au crescut riscul lor faţă de abuzuri şi i-au împiedicat pe mulţi dintre ei să aibă acces la "o sursă regulată de nutriţie", potrivit Unicef.
"Ne confruntăm pur şi simplu cu o amploare aproape insurmontabilă de pierderi suferite de şcolarizarea copiilor", a declarat Robert Jenkins, şeful de educaţie la Unicef, într-un comunicat.
Iar redeschiderea şcolilor "nu este suficientă", a adăugat el, solicitând "sprijin intensiv pentru recuperarea educaţiei pierdute".
Unicef afirmă că "pierderile de învăţare din cauza închiderii şcolilor au lăsat până la 70% dintre copiii de 10 ani incapabili să citească sau să înţeleagă un text simplu, faţă de 53% înainte de pandemie" în ţările din întreaga lume cu venituri mici şi medii.
Astfel, în Etiopia, copiii au învăţat doar între "30 şi 40% din matematica pe care ar fi învăţat-o dacă anul şcolar ar fi fost normal" în şcoala primară, estimează agenţia ONU.
Ţările bogate sunt departe de a fi cruţate. În Statele Unite, de exemplu, pierderi de învăţare au fost constatate în mai multe state, fie în Texas, California sau Maryland, explică Unicef.
Abandonul şcolar este de asemenea o problemă: în Africa de Sud, "aproximativ 400.000 până la 500.000 de elevi ar fi abandonat şcoala între martie 2020 şi iulie 2021".
De asemenea, pe lângă ratele crescute de anxietate şi depresie la copii şi tineri legate de pandemie, "peste 370 de milioane de copii din întreaga lume au fost privaţi de mesele şcolare în timpul închiderii şcolilor", în timp ce ele sunt "pentru unii copii singura sursă sigură de hrană şi nutriţie zilnică". AGERPRES