Coronavirus: Pierderea mirosului, un pronostic bun pentru pacienţii cu COVID-19

Coronavirus: Pierderea mirosului, un pronostic bun pentru pacienţii cu COVID-19

Pierderea mirosului este nu doar unul dintre factorii de diagnosticare timpurie a COVID-19, ci şi simptomul unui pronostic bun al bolii, potrivit unui studiu coordonat de cercetători de la Universitatea Complutense şi de la Spitalul Clinic San Carlos din Madrid, relatează EFE.

Cu ajutorul acestui studiu realizat în numeroase centre şi cu participarea a 5.868 de pacienţi internaţi, cercetătorii spanioli au descoperit că, deşi constituie încă un mister, anosmia - pierderea mirosului - acţionează şi ca un pronostic bun pentru evoluţia acestei boli.

"Aceste rezultate au multe implicaţii, de la evaluarea iniţială a pacienţilor şi până la capacitatea de a înţelege fiziopatologia. Este posibil ca invazia epileliului nazal să activeze o imunitate adecvată, evitând astfel furtuna de citokine", a explicat Jesus Porta-Etessam, profesor la Facultatea de Medicină a Universităţii Complutense din Madrid (UCM) şi principalul autor al studiului.

Pe lângă identificarea anosmiei ca factor ce favorizează un pronostic bun al bolii, cercetătorii madrileni au descoperit că disfuncţiile olfactive şi gustative sunt mai frecvente la femei (12,41% comparativ cu 8,67%), la cei cu vârste sub 65 de ani şi la pacienţi cu patologii renale, pulmonare, cardiace şi oncologice.

Rezultatele obţinute asupra unuia dintre simptomele cele mai timpurii de COVID-19 pot servi drept criteriu în momentul clasificării pacienţilor sau luării unor decizii terapeutice, potrivit unui comunicat difuzat luni de Universitatea Complutense din Madrid (UCM).

Concluziile acestui studiu pot servi şi la elaborarea "indicilor de risc" care anticipează o eventuală complicare a bolii, ceea ce, potrivit profesorului Porta-Etessam, ar fi foarte util la momentul observării, tratării sau externării pacienţilor.

La acest studiu au participat pe lângă UCM şi Spitalul Clinic San Carlos din Madrid, spitalele madrilene Infanta Sofia, Nuestra Senora de America, Puerta de Hierro sau Getafe; spitalele universitare Clinico din Valladolid, Virgen de La Arraixaca din Murcia şi Alvaro Cunqueiro din Vigo, alături de Instituto de Cardiología y Cirugía Cardiovascular din Havana (Cuba); Hospital General del Norte de Guayaquil IESS Los Ceibos (Ecuador) şi Clinica San Carlo din Milano (Italia). AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri