Coronavirus: Pandemia a crescut influenţa Chinei, consideră un număr tot mai mare de occidentali (studiu)

Coronavirus: Pandemia a crescut influenţa Chinei, consideră un număr tot mai mare de occidentali (studiu)

Pandemia de COVID-19 a făcut ca un număr tot mai mare de occidentali să considere China drept o putere de prim-plan, cu o influenţă a SUA în scădere, potrivit unui studiu publicat marţi şi citat de France Presse.

Un amplu sondaj de opinie pe această temă a fost realizat în rândul francezilor, germanilor şi americanilor de think tank-ul transatlantic Fondul German Marshall al Statelor Unite (German Marshall Fund of the United States).

În luna mai, mai mult de un sfert dintre francezii intervievaţi au văzut în China puterea cea mai influentă din lume, faţă de 13% în luna ianuarie. Tendinţa este similară în Germania (de la 12% în ianuarie la 20% în mai) şi în Statele Unite (de la 6% la 14%, în aceeaşi perioadă de timp).

În toate cele trei ţări, SUA au fost considerate în continuare naţiunea cea mai influentă pe plan internaţional, dar într-un mod mai puţin covârşitor.

'Înainte de criză, influenţa chineză în lume era un fel de idee abstractă', a apreciat Martin Quencez, adjunct al biroului din Paris al think tank-ului menţionat.

'Când te gândeşti la dependenţa de China pentru măşti sau echipamente medicale de exemplu, totul devine foarte concret', remarcă expertul citat, care vede în această schimbare un impact de durată, constatând această evoluţie pe lângă toate generaţiile şi tendinţele lor partizane.

În Franţa şi în Germania, cei intervievaţi şi-au exprimat speranţa ca guvernele lor să manifeste mai multă severitate faţă de Beijing în materie de schimbări climatice, drepturile omului şi securitate cibernetică.

În această privinţă, cifrele au fost mai scăzute în SUA, posibil din cauza liniei dure deja adoptate de administraţia Donald Trump, care împinge Europa să procedeze în acelaşi fel.

Tensiunile deja puternice între SUA şi China pe fondul războiului comercial s-au intensificat şi mai mult odată cu propagarea noului coronavirus, preşedintele Donald Trump atribuind responsabilitatea Beijingului în extinderea epidemiei de COVID-19.

În fine, ancheta evidenţiază un clivaj transatlantic pe tema influenţei Regatului Unit, care a părăsit Uniunea Europeană la începutul anului.

Astfel, 53% de americani percep Marea Britanie ca fiind ţara cea mai influentă din Europa, o opinie împărtăşită numai de 8% dintre germani şi 6% dintre francezi.

Ancheta a fost realizată împreună cu Fundaţia Bertelsmann din Germania şi Institutul Montaigne din Paris, pe un eşantion de 1.000 de persoane în fiecare ţară, din 9 până în 22 ianuarie şi din 11 până în 19 mai. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!