Coronavirus: OMS face recomandări privind măştile textile împotriva COVID-19
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a publicat miercuri mai multe recomandări, printre care şi cele privind purtarea măştilor textile în timpul pandemiei de COVID-19, care trebuie să aibă trei straturi de protecţie şi să nu fie prevăzute cu valvă, relatează EFE.
Dintre cele trei straturi, cel interior, care vine în contact cu pielea, trebuie să fie din bumbac absorbant, cel intermediar din polipropilenă, iar cel exterior poate fi din acelaşi material sau dintr-un poliester rezistent la umezeală, a explicat OMS în raportul său epidemiologic săptămânal.
Organizaţia recomandă şi examinarea ambalajului în care se află măştile pentru a verifica dacă au fost testate în laborator, garantează cel puţin 70 la sută din filtrarea microparticulelor de salivă şi îşi menţin proprietăţile după cel puţin cinci spălări.
Pe de altă parte, OMS precizează că nu trebuie să se aibă în vedere doar capacitatea de filtrare a măştilor, ci şi felul în care acoperă faţă (nu doar gura şi nasul, ci şi bărbia fără a lăsa spaţii descoperite) şi să-i permită totodată utilizatorului să respire.
În acest sens, OMS avertizează că folosirea a două măşti de pânză în acelaşi timp poate prezenta unele riscuri, deoarece ar îngreuna respiraţia celor care le utilizează şi care ar fi astfel nevoiţi să le îndepărteze uneori pentru a lua o gură de aer.
Acest tip de măşti, care nu sunt medicale şi sunt reutilizabile, trebuie păstrate în pungi de plastic sau în ambalaje sigure înainte şi după folosire şi spălate cu săpun sau detergent, preferabil la 60 de grade.
Cu toate acestea, pot fi spălate doar cu săpun şi apă caldă, dar OMS recomandă ca măştile să fie lăsate în apă fierbinte timp de un minut.AGERPRES