Coronavirus: Numărul deceselor asociate COVID-19 s-a dublat în Italia în ultima săptămână

Coronavirus: Numărul deceselor asociate COVID-19 s-a dublat în Italia în ultima săptămână

Numărul deceselor asociate COVID-19 s-a dublat în Italia în ultima săptămână, cu o creştere de 49,7 la sută, în paralel cu o descreştere a numărului contagierilor, a spitalizărilor şi a internărilor la terapia intensivă, informează joi Fundaţia medicală privată Gimbe citată de EFE.

Numărul morţilor de COVID-19 s-a cifrat la 2.266 în săptămâna 12 - 18 ianuarie, faţă de 1.514 înregistrat în cele şapte zile precedente, în timp ce infectările cu noul coronavirus au crescut cu doar 3% cifrându-se la 1.243.789 (faţă de 1.207.689 în săptămâna anterioară), potrivit datelor Gimbe.

A scăzut şi numărul spitalizărilor (+14 % faţă de +32,2%) şi al internărilor la terapia intensivă (+2,3% faţă de +20,5), deşi spitalele continuă "să fie sub presiune", notează Fundaţia într-un comunicat online.

În ce priveşte campania de imunizare, impunerea obligativităţii vaccinării persoanelor de peste 50 de ani decretată de guvern a condus la o creştere cu 28,1 la sută a primei doze administrată acestei categorii de vârstă, astfel încât 83,7 % din populaţie a fost vaccinată cu cel puţin cu o doză, în timp ce 79,6 % a fost vaccinată cu schema completă.

Gimbe notează că aproape jumătate dintre cei care au primit prima doză de vaccin anti-COVID-19 reprezintă copii cu vârste între 5 şi 11 ani, în timp ce doza booster a fost administrată la 70,8 % din populaţie.

Marţi, 18 ianuarie, Italia a înregistrat 434 de decese asociate COVID-19, o nouă cifră maximă raportată în ultimele nouă luni.

Italia se numără printre ţările cu cea mai mare rată de mortalitate provocată de noul coronavirus, cu un total de 142.205 de morţi de la începerea pandemiei în februarie 2020.AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!