Coronavirus: Noi recorduri zilnice de infectări în Bulgaria şi Cehia pentru această toamnă;bilanţ record de decese în Ucraina

Coronavirus: Noi recorduri zilnice de infectări în Bulgaria şi Cehia pentru această toamnă;bilanţ record de decese în Ucraina

Bulgaria a raportat marţi aproape 5.000 (4.979) de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cel mai ridicat bilanţ zilnic consemnat după data de 24 martie, arată cifrele Ministerului Sănătăţii, informează Reuters.

În total, 214 persoane infectate au murit în ultimele 24 de ore, astfel încât bilanţul de până acum al pandemiei în Bulgaria a ajuns la 22.488 de decese.

Bulgaria, care se confruntă cu varianta Delta a coronavirusului, înregistrează o creştere a numărului de infectări de la începutul lunii septembrie.

În ţară există un grad ridicat de neîncredere în vaccinuri şi doar 24% dintre adulţi au primit schema completă, comparativ cu media de 74% la nivelul Uniunii Europene.

În spitale se află mai mult de 6.200 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 537 la terapie intensivă, copleşind sistemul de sănătate.

În aceste condiţii, Ministerul Sănătăţii are în vedere noi restricţii sau introducerea unui paşaport sanitar pentru limitarea transmiterii virusului.

La rândul său, Cehia a anunţat marţi un bilanţ de 2.521 de noi cazuri de COVID-19, cel mai ridicat de la sfârşitul lunii aprilie şi aproape dublu faţă de marţea precedentă.

Până luni, în Cehia se vaccinaseră cu schemă completă 6,03 milioane din cei 10,7 milioane de locuitori.

Guvernul ceh a optat să nu înăsprească măsurile antiepidemice, axându-se pe vaccinare, iar datele demonstrează că majoritatea celor infectaţi nu sunt vaccinaţi.

Numărul spitalizărilor a ajuns la 544, cel mai ridicat de la sfârşitul lunii mai, dar încă mult inferior celui din martie, când precedentul val epidemic a măturat ţara.

În ultimele şapte zile au murit 54 de pacienţi cu COVID-19, mai mulţi decât în toată luna septembrie.

În Ucraina, Ministerul Sănătăţii a raportat marţi că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 538 de decese la persoane infectate cu noul coronavirus, un bilanţ record după cel înregistrat pe 7 aprilie, când au fost anunţate 481 de decese.

Tot în ultimele 24 de ore au fost raportate 15.579 de cazuri noi de infectare, care ridică la 2,66 milioane numărul total, din care 61.348 de decese. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”