Coronavirus: Marea Britanie deschide noi centre de vaccinare masivă şi se pregăteşte pentru ce e mai rău
Marea Britanie se află într-un moment periculos al pandemiei COVID-19, a declarat luni premierul Boris Johnson, în timp ce principalii săi consilieri sanitari cred că cele mai grele săptămâni ale pandemiei urmează să vină, deşi numărul persoanelor vaccinate a depăşit 2,4 milioane, relatează Reuters şi AFP.
Noua variantă mai contagioasă a coronavirusului SARS-CoV-2 continuă să se răspândească în Marea Britanie, în unele părţi ale Londrei o persoană din 20 fiind în prezent infectată.
''Este o cursă contracronometru, pentru că toţi putem vedea ameninţarea cu care se confruntă sistemul naţional de sănătate, presiunea asupra sa, nevoile în unităţile de terapie intensivă, presiunea asupra paturilor cu ventilatoare, chiar şi lipsa oxigenului în unele locuri'', a declarat Johnson în timpul unei vizite la un centru de vaccinare în oraşul Bristol.
''Este un moment foarte periculos. Cel mai rău lucru acum pentru noi este ca succesul programului de vaccinare să lase loc unui fel de automulţumire despre starea pandemiei'', a avertizat el.
Anterior, consilierul său sanitar principal, Chris Whitty, a atenţionat că situaţia se va agrava, astfel că ''săptămânile următoare vor fi cele mai rele ale acestei pandemii în ce priveşte internările'', ajunse în prezent la peste 32.000, în timp ce numărul deceselor de la începutul pandemiei a depăşit 81.000.
''Oricine nu este uimit de numărul oamenilor aflaţi în stare gravă în spitale în acest moment şi care mor în timpul acestei pandemii, cred că nu a înţeles nimic. Este o situaţie îngrozitoare'', a subliniat responsabilul britanic în declaraţia sa, acordată postului BBC.
În Marea Britanie au fost deja vaccinate peste 2,4 milioane de persoane, mai multe ca în orice altă ţară europeană, dar atingerea obiectivului de a vaccina până la jumătatea lunii februarie 15 milioane de persoane din grupele de risc este o provocare majoră.
Pentru aceasta au fost deschise luni şapte noi mari centre de vaccinare în centre de conferinţe sau pe stadioane, în principal la Londra, Birmingham şi Manchester, în care zeci de mii de persoane vor putea fi vaccinate săptămânal. Peste 1.000 de centre de vaccinare au fost create până în prezent în Marea Britanie, urmând să fie deschise şi altele.
În acest timp, responsabilii politici şi sanitari îndeamnă populaţia să rămână cât mai mult acasă şi să respecte măsurile de lockdown, premierul Johnson neexcluzând şi introducerea unor noi restricţii.
Şi parlamentarilor li s-a cerut luni să poarte măşti în timpul dezbaterilor din Camera Comunelor. ''Oricând este posibil, vă rog să încercaţi să purtaţi masca tot timpul, cu excepţia, desigur, atunci când vorbiţi'', a spus preşedintele legislativului, Lindsay Hoyle, la începutul zilei de dezbateri. Până în prezent masca nu era obligatorie în parlament, dar capacitatea sălii de plen a fost redusă pentru a se respecta distanţa socială, iar numeroşi parlamentari au participat la dezbateri prin videoconferinţă.AGERPRES