Coronavirus: Joe Biden le urează lui Donald şi Melaniei Trump ''recuperare rapidă''

Coronavirus: Joe Biden le urează lui Donald şi Melaniei Trump ''recuperare rapidă''

Candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden le-a urat vineri ''recuperare rapidă'' preşedintelui SUA Donald Trump şi soţiei acestuia Melania Trump, testaţi pozitiv pentru COVID -19, relatează AFP.

Jill Biden ''şi cu mine trimitem gândurile noastre către preşedintele Trump şi Prima Doamnă Melania Trump pentru o recuperare rapidă'', a scris pe Twitter fostul vicepreşedinte al SUA, în vârstă de 77 de ani. Trump şi Biden s-au aflat în Cleveland, Ohio, marţi seară, în sala unde a avut loc prima dezbatere pentru alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

''Vom continua să ne rugăm pentru sănătatea şi siguranţa preşedintelui şi a familiei sale'', a continuat el.

Fosta "mână dreaptă" a lui Barack Obama urma să se deplaseze vineri dimineaţa spre Michigan, unde are planificate mai multe acţiuni de campanie. Echipa sa nu a confirmat dacă programul său a fost menţinut.

Testat pozitiv pentru COVID -19 în noaptea de joi spre vineri, Donald Trump, în vârstă de 74 de ani, a fost nevoit să-şi suspende campania, chiar dacă era deja devansat în sondaje în competiţia cu Joe Biden.

Cei doi rivali s-au reunit marţi seară pe scenă pentru o primă dezbatere televizată. Niciunul nu purta mască de protecţie, dar au fost plasaţi astfel încât să se respecte distanţarea fizică.

Familiile şi invitaţii lor au urmărit duelul televizat în sală, unde nu toate persoanele purtau mască.

Miliardarul a ironizat din nou cu această ocazie precauţiile luate de rivalul său democrat în faţa noului coronavirus.

Noul coronavirus a ucis peste 207.000 de oameni în Statele Unite, cea mai afectată ţară din lume. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen