Coronavirus: Israelul raportează sub 2.000 de contagieri zilnice, o cifră similară celei din iulie
Pentru prima oară în ultimele două săptămâni, Israelul a înregistrat în ultimele 24 de ore sub 2.000 de contagieri şi se apropie de cifrele raportate în iulie, confirmând o tendinţa de scădere a cazurilor şi că cel de-a doilea val al pandemiei începe să fie ţinut sub control, la aproape o lună de la decretarea măsurilor de izolare generală, relatează EFE.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, joi au fost raportate 1.994 de contagieri, o cifră care insuflă încredere după ce în perioada septembrie şi octombrie ţara s-a confruntat cu o escaladare vertiginoasă a numărului de infectări, care au ajuns chiar şi la 9.000 de contagieri pe zi. Rata testelor pozitive a fost de 15 la sută.
În prezent, procentul cazurilor pozitive este de 5%, ceea ce permite autorităţilor să spere că expansiunea virusului este în remisie. O altă veste bună este că numărul pacienţilor spitalizaţi era joi dimineaţă de 734, scăzând pentru prima dată sub pragul de 800 pe care Ministerul l-a fixat ca limită pentru suprasaturarea sistemului sanitar.
Aceste cifre permit introducerea unor măsuri de relaxare ce vor fi discutate în cursul zilei de joi de cabinetul de criză împotriva coronavirusului.
Potrivit postului public de radio Kan, se aşteaptă ca de duminică (zi de lucru în Israel) să se permită deschiderea centrelor care nu lucrează cu publicul şi reluarea serviciului de take-away al restaurantelor (până acum era permisă doar livrarea la domiciliu).
O altă măsură de relaxare aşteptată este redeschiderea grădiniţelor.
De la miezul nopţii, aeroportul internaţional Ben Gurion, care a operat parţial îşi va relua activitatea normală, deşi cu o cerere de zboruri foarte limitată de pandemia mondială de coronavirus. Israelienii testaţi negativ care călătoresc înspre ţări "verzi", cu număr scăzut de infectări, nu vor fi nevoiţi să stea în carantină 14 zile la reîntoarcerea în ţară. Cei care călătoresc în ţări "roşii" (ca Spania) trebuie să respecte o perioadă de izolare de două săptămâni.
De la decretarea măsurii de izolare naţională la 18 septembrie, au putut călători doar israelienii care îşi cumpăraseră bilet înainte de data de 25 august, astfel încât s-a înregistrat o scădere masivă a numărului de zboruri. Companii aeriene precum El Al şi Israir au deja programate peste 20 de zboruri pentru duminică.
De la sfârşitul lunii februarie, când a izbucnit pandemia de coronavirus, Israelul - cu o populaţie de 9 milioane de locuitori - a înregistrat aproximativ 300.000 de contagieri şi 2.099 de decese de COVID-19, dintre care peste jumătate în ultimele şase săptămâni.AGERPRES