Coronavirus: Israelul anunţă peste 11.000 de noi cazuri, odată cu redeschiderea şcolilor

Coronavirus: Israelul anunţă peste 11.000 de noi cazuri, odată cu redeschiderea şcolilor

Ministerul Sănătăţii din Israel a anunţat joi un număr record de cazuri de COVID-19, cu 11.187 de noi infecţii înregistrate în ziua precedentă, informează DPA.

Acest vârf se înregistrează la o zi după ce copiii s-au întors la şcoală , în timp ce oamenii de ştiinţă avertizează că aceasta ar putea alimenta o creştere în continuare a numărului de cazuri.

Ultimele cifre sunt din a treia zi consecutivă când Israelul a anunţat peste 10.000 de noi cazuri.

Cu toate acestea, numărul persoanelor grav bolnave a scăzut constant şi este în prezent la jumătate faţă de nivelul din ianuarie.

Oamenii de ştiinţă continuă să sublinieze că vaccinul Pfizer/BioNTech rămâne eficient în prevenirea cazurilor severe de boală şi a decesului. Israelul l-a folosit exclusiv în campania sa de vaccinare devenind lider mondial.

La 100.000 de persoane, numărul cazurilor printre cei nevaccinaţi este de departe mai mare decât al celor vaccinaţi în toate grupurile de vârstă. Acest lucru se aplică în special celor care sunt grav bolnavi sau au peste 60 de ani.

De asemenea, Israelul a început să administreze o a treia doză de vaccin din iulie, fiind prima ţară din lume ce a făcut acest lucru.

Peste 25% din populaţia Israelului de 9,4 milioane de locuitori a primit deja rapelul.

Decizia pentru a treia doză de vaccin se bazează pe datele Ministerul Sănătăţii care sugerează că eficacitatea vaccinului a scăzut semnificativ de la începutul lunii iunie.

La nivel general, peste 59% dintre cetăţeni au fost vaccinaţi de două ori.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!