Coronavirus: Islanda începe emiterea de certificate de vaccinare

Coronavirus: Islanda începe emiterea de certificate de vaccinare

Islanda a emis primele certificate de vaccinare, care vor facilita deplasările celor imunizaţi împotriva coronavirusului, au declarat marţi pentru AFP autorităţile de la Reykjavik.

Islanda este una din primele ţări care eliberează astfel de documente, deocamdată controversate în Uniunea Europeană, remarcă agenţia.

Sunt eligibile pentru certificatele sub formă digitală circa 4800 de persoane, a arătat ministerul islandez al sănătăţii. Serviciul online dedicat pentru emitere a fost lansat joia trecută.

"Obiectivul este de a facilita circulaţia între ţări, astfel încât persoanele să poată prezenta un certificat de vaccinare la controlul la frontiere, fiind astfel scutite de măsurile de restricţie la frontiere conform regulilor ţării respective", a explicat ministerul.

Pentru islandezi, certificatele sunt deocamdată utile doar teoretic, valoarea acestor documente nefiind recunoscută internaţional. Dar, dacă vor fi acceptate, Islanda va permite la rândul său accesul deţinătorilor din ţările Uniunii Europene şi din Spaţiul Economic European, sau cu certificate implementate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Islanda, deşi nu este membră a UE, face parte din spaţiul Schengen, unde însă libera circulaţie este restrânsă în prezent din cauza numeroaselor măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus. Insula a aplicat controale stricte la frontiere şi a urmărit contactele în toate cazurile depistate, iar epidemia pare sub control de câteva săptămâni. În ultimele zile s-au raportat sub cinci infectări noi pe zi, la o populaţie de 365.000.

În UE se discută deja despre introducerea unor certificate sau "paşapoarte" de vaccinare, dar nu s-a ajuns la un consens. Unele ţări, cum ar fi Grecia, insistă că astfel de documente ar putea salva turismul; altele, printre care Franţa şi Germania, se opun.

Reticenţa este justificată prin procentajul redus de vaccinare şi prin incertitudinile legate de efectul vaccinului asupra transmiterii virusului. Şi autorităţile sanitare islandeze au recunoscut dealtfel, pe site-ul oficial, că "nu ştim încă dacă cei infectaţi după vaccinare sunt mai puţin susceptibili de a transmite boala".

Luna aceasta, comitetul de urgenţă al OMS a declarat că "deocamdată" este împotriva utilizării certificatelor drept condiţie pentru accesul în diferite ţări. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…