Coronavirus: Irlanda interzice vizitele la domiciliu

Coronavirus: Irlanda interzice vizitele la domiciliu

Cetăţenii irlandezi nu vor mai avea dreptul să se viziteze unii pe ceilalţi, iar regiunile de la frontiera cu Irlanda de Nord vor fi supuse unor noi restricţii severe pentru a lupta împotriva răspândiri pandemiei de coronavirus, a afirmat miercuri premierul Micheal Martin, notează AFP.

Adresându-se jurnaliştilor la Dublin, Micheal Martin a anunţat interdicţia în vigoare de joi la miezul nopţii de a merge în vizite la domiciliu, în interior ca şi în exterior, pe întreg teritoriul irlandez, unde 1.835 de persoane au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei.

"Traversăm vremuri foarte dificile, iar lucrurile efectiv se pot înrăutăţi înainte de a se ameliora", a avertizat el.

Pe de altă parte, magazinele neesenţiale, precum şi centrele de distracţii, piscinele şi sălile de sport vor fi închise în comitatele de frontieră Donegal, Monaghan şi Cavan, unde trăiesc circa 300.000 de persoane.

Populaţia, cu excepţia "muncitorilor esenţiali", trebuie "să lucreze de acasă", a adăugat prim-ministrul.

Mai devreme, Irlanda de Nord anunţase pentru o lună măsurile cele mai restrictive din Regatul Unit în faţa unei "creşteri foarte îngrijorătoare a numărului de cazuri şi de spitalizări", potrivit declaraţiei premierului Arlene Foster.

Barurile şi restaurantele vor trebui să închidă cu începere de vineri, vacanţele şcolare vor fi extinse la două săptămâni, magazinele nu vor mai putea vinde alcool după orele 20.00, iar adunările cu mai mult de 15 persoane, cu excepţia evenimentelor sportive autorizate, vor fi interzise.

Miercuri, au fost înregistrate 1.095 de noi cazuri de contaminare în 24 de ore, un record. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…