Coronavirus: Irlanda de Nord şi o parte din Scoţia înăspresc restricţiile

Coronavirus: Irlanda de Nord şi o parte din Scoţia înăspresc restricţiile

Peste 2 milioane de scoţieni vor trăi, începând de vineri, sub cel mai ridicat nivel de restricţii de până acum împotriva noului tip de coronavirus, în timp ce Irlanda de Nord a decis la rândul său să introducă o carantină de două săptămâni, informează AFP.

În Scoţia, începând cu orele locale 18:00, în 11 zone, printre care oraşul Glasgow, cluburile şi restaurantele vor fi închise până pe 11 decembrie, la fel şi magazinele neesenţiale şi saloanele de înfrumuseţare. În schimb, şcolile vor rămâne deschise.

Aceste măsuri vor viza peste 2 milioane de persoane dintr-o populaţie de 5,5 milioane.

În Irlanda de Nord, guvernul local a decis joi seara să impună două săptămâni de carantină suplimentare, de la 27 noiembrie până pe 11 decembrie. Anunţul intervine după o relaxare parţială în urma a cinci săptămâni de restricţii decretate la mijlocul lui octombrie, unele activităţi comerciale precum cafenelele, frizeriile şi saloanele de înfrumuseţare fiind autorizate să redeschidă vineri.

Aceste activităţi comerciale, la fel ca alte activităţii neesenţiale, vor trebui să închidă din nou în timpul noii carantine. Cluburile şi restaurantele, care erau autorizate să redeschidă pe 27 noiembrie, vor rămâne închise două săptămâni în plus. Şi în Irlanda de Nord copiii vor putea merge în continuare la şcoală.

Cei 1,9 milioane de locuitori ai Irlandei de Nord sunt invitaţi să lucreze în telemuncă dacă este posibil şi nu vor putea să iasă din locuinţă decât pentru motive precise, cum sunt cumpărăturile sau exerciţiile fizice.

În faţa riscului de a vedea spitalele "saturate în următoarele săptămâni", "o intervenţie fermă, cu o cadenţă minuţios aleasă, este necesară pentru a avea un Crăciun sigur şi fericit", a comentat premierul nord-irlandez Arlene Foster, într-un comunicat.

În Regatul Unit, ţara cea mai îndoliată de pandemie din Europa, cu aproape 54.000 de morţi, fiecare provincie decide propria sa strategie în faţa crizei sanitare. Anglia şi cei 56 de milioane de locuitori au intrat în carantină pentru patru săptămâni, până pe 2 decembrie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”