Coronavirus în UE: Calendarul relaxării restricțiilor în statele membre

Coronavirus în UE: Calendarul relaxării restricțiilor în statele membre

Faza a doua a pandemiei Covid-19 variază de la o țară la alta a Uniunii Europene. Toate guvernele au închis, mai mult sau mai puţin în aceeaşi manieră, acum însă fac evaluări diferite în ceea ce priveşte modalitatea de repornire.Italia, ţara europeană care a avut cea mai lungă perioadă de închidere, rămâne extrem de prudentă în ceea ce priveşte revenirea la normal, aşa cum reiese din măsurile anunțate de premierul Giuseppe Conte, valabile începând cu data de 4 mai.

Euronews a reconstruit „calendarul” redeschiderilor. Iată rezultatele, în ordine alfabetică.

 

Austria

 

Guvernul austriac a anunțat că, începând cu 1 mai, vor fi revocate măsurile restrictive privind călătoriile. Hotelurile şi restaurantele vor putea redeschide în perioada 15 și 29 a lunii viitoare, cu reguli precise privind distanțarea clienților.

 

Belgia

 

Ţara a anunțat un plan care să permită deschiderea magazinelor la data de 11 mai, școlile urmând să fie redeschise săptămâna următoare, limitând însă numărul de elevi din fiecare clasă.

 

Bulgaria

 

Guvernul de la Sofia a decis deja să redeschidă publicului parcurile și grădinile din oraș, cu respectarea măsurilor de protecție personală. Rămâne interdicția de a se reuni mai mult de două persoane și cea privind consumul de băuturi alcoolice. De asemenea, rămân obligațiile de a purta măști de protecţie în parcuri și grădini publice, de a respecta distanța socială de doi metri și de a urma itinerariile obligatorii.

 

Republica Cehă

 

Multe magazine au început să redeschidă deja de marţi, 28 aprilie, ca parte a planului în cinci faze întocmit de guvern. Universitățile au fost redeschise pe 27 aprilie. De asemenea, sunt permise călătoriile neesențiale, la fel şi grupurile mai mici de 10 persoane, cu obligativitatea de a purta măști de protecţie în public. Se poate merge cu bicicleta, se poate alerga și merge în aer liber.

 

Cipru

 

Deocamdată nu a fost anunțat niciun plan de redeschidere.

 

Croația

 

Pe 27 aprilie a început prima fază de relaxare a restricțiilor, cu redeschiderea a aproape toate magazinele și a celor de artizanat, exceptând marile centre comerciale și saloanele de coafură, dar cu obligația de a respecta măsuri stricte de igienă și distanța dintre persoane. De duminică, 3 mai, vor fi deschise şi lăcaşurile de cult, iar peste o săptămână, librăriile, bibliotecile, muzeele, saloanele de coafură și centrele de cosmetică.

 

Danemarca

 

Una dintre primele țări care în data de 11 martie a anunțat că închide activităţile, a decis ca din 15 aprilie să redeschidă şcolile. Câteva zile mai târziu, s-a permis redeschiderea saloanelor de coafură și a altor mici magazine sau activități, cum ar fi saloanele de tatuaj și cabinetele stomatologice. Lecții școlare și în aer liber, distanță de siguranță de doi metri, iar la şcoală, în bancă va sta un singur elev. Grădinile zoologice și parcurile cu animale se vor redeschide la 1 mai.

 

Estonia

 

Pe 18 mai, Estonia va ridica restricțiile de carantină pentru insulele populate din Marea Baltică. Grădinițele și școlile vor fi redeschise pe 15 mai. La data de 4 mai vor fi relaxate măsurile de restricţie restricțiile de circulaţie pentru locuitorii din Saaremaa, o insulă de 32.000 de locuitori.

 

Finlanda

 

Începând cu data de 13 mai, guvernul finlandez va autoriza întruniri publice cu până la 500 de persoane, limita actuală fiind de 10 persoane. În ceea ce privește adunările cu peste 500 de persoane, interdicția va fi prelungită cel puțin până la sfârșitul lunii iulie. Decizia privind momentul redeschiderii școlilor va fi luată în schimb săptămâna viitoare.

 

Franța

 

Pentru a scoate ţara din blocajul care va dura până la data de 11 mai, au fost identificate şaptesprezece priorități. Discuțiile privind redeschiderea școlilor, reluarea activităţii companiilor și repornirea transportului public continuă.

 

Germania

 

Unele măsuri au fost relaxate deja săptămâna trecută, ceea ce a dus la o creștere a activității sociale, fapt care a îngrijorat unele autorități din domeniul sănătății. Începând cu data de 28 aprilie, locuitorii din aproape toate landurile au obligaţia de a purta măști în magazine și în mijloacele de transport public.

 

Grecia

 

Grecia va începe să redeschidă activităţile pe 4 mai. Magazinele și saloanele de coafură vor putea să redeschidă deja de săptămâna viitoare, la fel și bisericile. În unele școli se vor relua lecțiile și vor fi permise călătoriile între diferite regiuni. Redeschiderea hotelurilor, după reluarea completă a transportului public, ar putea avea loc între sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie.

 

Irlanda

 

Deocamdată, nu se prevede nicio relaxare. Evenimentele majore care implică peste 5.000 de persoane vor fi interzise în Irlanda cel puțin până la sfârșitul lunii august.

 

Letonia

 

În Letonia nu există restricții privind ieșirea din casă, însă pe stradă, persoanele trebuie să menţină distanţa de doi metri unul de altul. Familiile pot circula fără probleme și pot petrece timpul în aer liber. Centrele comerciale au fost închise în weekend pentru a evita aglomerația.

 

Lituania

 

Lituania elimină treptat restricțiile. Au fost redechise toate magazinele. Începând cu 27 aprilie, au reînceput să funcţioneze restaurantele în aer liber, muzeele și saloanele de coafură. Cu toate acestea, în încinta localurilor pot fi prezenţi un număr limitat de clienți. Grădinițele, școlile și universitățile continuă să fie închise, iar evenimentele majore rămân suspendate. Măștile sunt obligatorii în spaţiul public.

 

Luxemburg

 

Începând cu data de 4 mai, studenții și profesorii vor fi testaţi medical, în mod voluntar, în vederea reluării cursurilor. Țara a lansat o campanie pe scară largă pentru a-și testa toți cei 600.000 de cetățeni.

 

Malta

 

Pe 26 aprilie, după ce timp de 24 de ore nu au fost înregistrate noi cazuri de contagiere, autorităţile au anunțat relaxarea mai multor măsuri adoptate pentru combaterea coronavirusului.

 

Olanda

 

Autorităţile pregătesc redeschiderea grădinițelor și a școlilor primare: începând cu 11 mai, copiii se vor întoarce în sălile de clasă, chiar dacă în clase reduse (și, în unele cazuri, şi cu ore de curs reduse) pentru a respecta instrucțiunile de securitate. Scopul executivului nu este eradicarea Covid-19, ci încetinirea răspândirii acestuia, îmbrăţişând o abordare care vizează imunitatea de turmă.

 

Polonia

 

Guvernul a decis să prelungească închiderea școlilor, grădinițelor și universităților cu încă o lună, până la data de 24 mai. Campionatul de fotbal, suspendat din cauza pandemiei Covid-19, va fi reluat pe 29 mai. Guvernul a refuzat să amâne alegerile din 10 mai.

 

Portugalia

 

Portugalia va ridica starea de urgență coronavirus în data de 2 mai. Măsurile de restricţie s-au dovedit deosebit de eficiente, având în vedere că este una dintre țările care a reușit să limiteze cel mai mult daunele cauzate de epidemie.

 

România

 

Începând cu data de 16 mai, România va face primii pași spre o revenire treptată la normal. "Vom renunța la restricțiile impuse persoanelor, nu le vom prelungi pe cele privind călătoriile individuale, însă oamenii vor fi obligați să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și în transportul public" - a spus președintele citat de mass-media.

 

Slovacia

 

Micile magazine, terenurile sportive, piețele în aer liber și restaurantele pentru take away au fost redeschise deja din 22 aprilie. Evenimentele publice, evenimentele sportive și serviciile religioase rămân suspendate, iar școlile și universitățile vor continua să fie închise până la o notificare ulterioară.

 

Slovenia

 

Cetățenii pot părăsi teritoriul municipiului de reședință pentru mentenanţa locuinţelor secundare. Începând cu 18 aprilie, slovenii pot practica un sport, respectând însă distanțarea socială. Punctul de trecere italo-sloven de la Racchia (Ratece) a fost redeschis pe 23 aprilie. Conferința episcopilor sloveni a informat că bisericile vor fi redeschise credincioşilor începând de luni, 4 mai.

 

Spania

 

Copiii pot ieși din casă o dată pe zi însoțiți de un adult. Guvernul intenționează să permită antrenamentul în aer liber și mersul pe jos începând cu 2 mai, cu condiția ca rata infecției să continue să scadă.

 

Suedia

 

Suedia are o abordare „soft” complet diferită de cea adoptată de alte țări. Autoritățile au dispus doar închiderea a cinci baruri și restaurante din Stockholm, din cauza faptului că nu au respectat normele de distanțare. Se prevede că până la sfârşitul lunii mai, populaţia Stockholmului va atinge imunitatea de turmă la Covid-19. (Sursa: RADOR)

 



populare
astăzi

1 O nouă perdea de fum? / Sub pretextul că „ne cumpără ungurii gazul”, statul a luat două decizii surprinzătoare și periculoase

2 Stranie chestia cu furtul seifului cu 400.000 de euro...

3 Fiul unui milionar din București, arestat pentru tentativă de omor. Ar fi înjunghiat un tânăr din cauza unei datorii

4 Foarte interesante amănunte

5 Așa o fi? / Noi pe cine credem?