Coronavirus în România: Nou record de cazuri noi confirmate: 799 în ultimele 24 de ore/17 pacienți au murit
România înregistrează un record al infectărilor cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost 799 de cazuri noi de COVID-19, din 18.986 de teste efectuate.
Până astăzi, 17 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.802 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.598 au fost externate, dintre care 22.312 de pacienți vindecați și 2.286 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Totodată, până în prezent, 823 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
Până astăzi, 1.988 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 16.07.2020 (10:00) – 17.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese ( 11 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Botoșani, Buzău, Galați, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani și 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani.
16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 799 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 273 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 925.001 teste. În ultimele 24 de ore au fost făcute 18.986 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 565 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.231 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 946 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 223.860 de lei.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.202 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 117 în Franța, 2.330 în Germania, 127 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 107 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 158 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 11 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Număr total de cazuri confirmate pe județe:
1. Alba - 510
2. Arad - 756
3. Argeş - 1.758
4. Bacău - 821
5. Bihor - 720
6. Bistriţa-Năsăud - 673
7. Botoşani - 1.091
8. Braşov - 2.229
9. Brăila - 356
10. Buzău - 912
11. Caraş-Severin - 137
12. Călăraşi - 229
13. Cluj - 825
14. Constanţa - 590
15. Covasna - 351
16. Dâmboviţa - 1.113
17. Dolj - 418
18. Galaţi - 1.475
19. Giurgiu - 319
20. Gorj - 501
21. Harghita - 408
22. Hunedoara - 754
23. Ialomiţa - 567
24. Iaşi - 1.117
25. Ilfov - 959
26. Maramureş - 257
27. Mehedinţi - 315
28. Mureş - 848
29. Neamţ - 1.034
30. Olt - 448
31. Prahova - 993
32. Satu Mare - 82
33. Sălaj - 127
34. Sibiu - 735
35. Suceava - 4.233
36. Teleorman - 208
37. Timiş - 693
38. Tulcea - 222
39. Vaslui - 275
40. Vâlcea - 203
41. Vrancea - 1.330
42. Mun. Bucureşti - 4.172
43. - 38