Coronavirus în România: 779 de noi cazuri raportate în ultimele 24 de ore/29 de decese

Coronavirus în România: 779 de noi cazuri raportate în ultimele 24 de ore/29 de decese

În ultimele 24 de ore au fost 779 de cazuri noi din 6.607 teste efectuate. Alte 29 de persoane infectate cu coronavirus au murit, ducând bilanțul morților la 2.729. La terapie intensivă sunt internați 476 de pacienți.

Până astăzi, 10 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 62.547 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

 30.311 pacienți au fost declarați vindecați și 6.497 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 779 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 326 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 2.729 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 09.08.2020 (10:00) – 10.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 29 de decese (18 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

 28 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.763 Dintre acestea, 476 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.385.334 de teste. Dintre acestea 6.607 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.738 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 1.869 la cerere.

Pe teritoriul României, 7.229 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.373 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.898 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 156 de persoane.

Vă informăm că lista țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată și poate fi consultată pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică ( https://www.cnscbt.ro/index.php/liste-zone-afectate-covid-19 ).

Lista intră în vigoare începând cu data de 11.08.2020 ora 00:00.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 678 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.519 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 429.450 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.627 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia,  570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 17 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 189 au fost declarați vindecați: 159 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”