Coronavirus în România: 362 de cazuri noi de îmbolnăvire, totalul a urcat la 11.978/3.569 de persoane au fost declarate vindecate

Coronavirus în România: 362 de cazuri noi de îmbolnăvire, totalul a urcat la 11.978/3.569 de persoane au fost declarate vindecate

Numărul de cazuri confirmate de coronavirus din România a ajuns miercuri la 11.978, după raportarea a 362 de cazuri noi.

Până astăzi, 29 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.978 de cazuri de persoane infectate cu COVID – 19. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 362 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.569 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum au decedat 675 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova.
La ATI, în acest moment, sunt internați 247 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.042 de persoane. Alte 22.690 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 166.993 teste. Acestea includ și testele raportate în data de 28.04.2020 după ora 13:00.
Dosare penale
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 497 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.318 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.005.343 de lei.

De asemenea, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.228 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. 172 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

88 de români din străinătate au murit din cauza COVID-19

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.205 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu coronavirus: 1.247 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 269 în Germania, 70 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, au decedat 88 de cetățeni români aflați în străinătate: 27 în Italia, 19 în Franța, 26 în Marea Britanie, 8 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
 



populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!