Vineri, 27 martie 2020. La exact două luni de la confirmarea primului pacient infectat cu Coronavirus din Germania, am fost anunţaţi că va începe testarea personalului şi a pacienților și în spitalul nostru. Este o clinică universitară cu aproape 500 de paturi, interdisciplinară, localizată într-o zonă de risc, în care mulţi potenţiali pacienţi nu sunt luaţi în evidenţă, în lipsa asigurărilor medicale. Spitalul, cu îndelungată tradiţie, în care operez de peste 15 ani, funcţionează în landul cu cele mai multe infecţii confirmate. Statisticile oficiale de astăzi consemnează pentru Renania de Nord-Westfalia peste 10.800 de cazuri confirmate şi, din păcate, 82 de decese. Să fie oare şi pacientul tânăr care a murit la mijlocul săptămânii, la noi la terapie intensivă, inclus în aceste statistici? În datele pe care le primisem în urmă cu o zi, el nu figura. Nici centralizarea datelor nu mai funcţionează în ritmul tipic german.

Deşi nu obişnuiam să urmăresc ştirile, acum, de când s-au închis şcolile şi fiica noastră trebuie să înveţe de acasă, cu ajutorul parinților, ne instalăm seară de seară în faţa televizorului pentru sinteza evenimentelor zilei. Joi seara, Jens Spahn, ministrul federal al Sănătăţii, care proclama în urmă cu două luni că Germania "este pregătită" pentru lupta cu epidemia, anunţa sec că avem de-a face cu "liniştea dinaintea furtunii". Avem "prea multă linişte"...În secţia noastră de chirurgie s-au anulat, ce-i drept, de la începutul săptămânii operaţiile care nu reprezintă urgenţe. Dar măsura se impunea, dat fiind că ne lipsesc substanţele necesare dezinfectării şi că măştile chirurgicale sunt strict numărate de asistenta şefă. Echipamentele necesare de protecţie nu au ajuns încă şi nimeni nu ştie cine va beneficia de ele. Știm însă că, începând de săptămâna viitoare, când sunt prognozate mai multe cazuri cu posibile complicații, se redeschide o secție suplimentară de terapie intensivă. Nu avem mai mulți colegi, nici interniști și nici anestezişti, deci ni se solicită să preluăm ture suplimentare în prima linie de primire a urgenţelor.

Angela Merkel, înainte de auto-izolare, Jens Spahn și Armin Laschet, pe când Coronavirusul nu era o temă politică

Aştept aşadar să fiu primit de medicul spitalului, care răspunde de sănătatea personalului. Sper ca astăzi să aflu dacă tusea, care mă chinuie de aproape patru săptămâni, dar care nu reprezenta un motiv serios pentru a fi testat în centrele specializate, este doar semnul unei răceli netratate. Verific cele mai noi cifre, pe care le comunică zilnic directorul Institutului Robert Koch din Berlin. Surpriză însă: conferinţa zilinică de la ora 10, în care preşedintele institutului, Lothar Wieler, autoritate în domeniu, anunţa cele mai noi cifre, a fost anulată. Datele vor fi publicate, în continuare, pe pagina de internet a institutului, dar profesorul Wieler anunţă că se va adresa opinie publice de abia marţea viitoare. Exact în urmă cu patru săptămâni, Lothar Wieler anunţa că virusul poate ucide de zece ori mai mulţi oameni decât gripa sezonieră. Şi totuşi, nici el şi nici alţi experţi nu luau în calcul necesitatea îngrădirii contactelor sociale sau a închiderii şcolilor şi grădiniţelor. Greşit, după cum aveam să aflu la numai o săptămână distanţă, când, de gardă fiind în timpul nopţii, am asistat la scene dramatice. Colegii internişti erau nevoiţi să trimită acasă zeci de persoane cu vizibile infecţii respiratorii, pentru că nu corespundeau schemei stabilite de managerii economişti din conducerea spitalului, adică nu fuseseră în zonele declarate de risc, nu avuseseră contact cu persoane infectate şi nici nu făceau parte din grupa, considerată atunci, vulnerabilă pe considerente de vârstă. În plus, testele erau scumpe la momentul respectiv: circa 500 de euro. Bani mulţi pentru o clinică intrată în cursa pentru câştiguri. O particularitate discutabilă a unui sector în care nu ar trebui să primeze câştigurile.

Colaps în sistemul medical din cel mai afectat land federal? Spitalul virtual poate ajuta!

Şi pentru că aşteptarea se prelungeşte, am timp să aflu că tot mai mulţi medici şi membri ai personalului medical auxiliar din Renania de Nord-Vestfalia sunt testaţi pozitiv. Mai mult chiar, în ciuda asigurărilor repetate ale ministrului Jens Spahn şi ale altor politicieni, în landul federal cel mai populat dar şi cel mai grav lovit de coronavirus, sistemul medical este în pragul colapsului. Publicaţia cu cel mai mare tiraj din Germania, ziarul Bild, a intrat în posesia unui document secret emis de celula de criză în care se atrage atenţia asupra lipsei sistematice a echipamentului de protecţie pentru personal. Aflu acum şi din presă ceea ce văd în fiecare zi în clinica în care lucrez: rezervele de dezinfectanţi, măşti şi costume de protecţie sunt la minimum. Tot mai mulţi medici se infectează! Dacă livrările vor întârzia în continuare, sistemul se va prăbuşi. Noroc că ministrul de resort al landului, Karl-Josef Laumann, este pe fază şi anunţă imediat că "materialele necesare au fost comandate. Acestea vor fi distribuite succesiv în zilele şi săptămânile următoare!". Săptămâni? În lupta cu COVID 19 contează orele, zilele sunt numărate în momentul infectării, iar săptămânile devin abstracte pentru cei care dezvoltă complicaţii.

De complicaţii a avut parte şi mama mea, care a fost supusă unei intervenţii chirugicale complicate la plămâni, la sfârşitul lunii februarie. Deşi clinica este una de excelenţă în domeniu, din discuţiile cu colegii am aflat că nici ei nu au personal, că le lipsesc ultra-necesarele măşti şi că ar fi de preferat ca mama să fie transferată într-o clinică de recuperare. Care clinică însă nu avea locuri libere atunci şi acum urmează să fie oricum reorganizată pentru a primi pacienţi cu coronavirus. Sincer? Chiar cred că dacă nu se intervine rapid, sistemul medical din Germania, nu doar din Renania de Nord-Vestfalia, va ajunge în scurt timp la limită.

O speranţă poate fi însă lansarea îndelung planificatului spital virtual. Surprinzător, ministrul Laumann a anunţat că proiectul, prevăzut a deveni funcţional de abia în aprilie 2021, va fi lansat în această duminică, pe 29 martie. Care este scopul acestui inovativ spital? Relaxarea cabinetelor medicale şi a secţiilor de terapie intensivă. Altfel spus, prin tele-medicină, specialiştii pot fi apelaţi online, pentru a oferi asistenţă medicală de la distanţă, a efectua chiar vizite virtuale sau a facilita organizarea unor comisii interdisciplinare. În proiect sunt implicate clinicile universitare din Aachen şi Münster.

Ce facem cu copiii? 

Am norocul de a fi singurul din familie care lucrează în sistemul medical. Copilul nostru, care a primit forţat cinci săptămâni de vacanţă, are cu cine să stea şi cu cine să facă zilnic lecţiile, în lipsa mea. Deşi, vorbind cu prietenii din Danemarca, de exemplu, mi-aș fi dorit ca şi Germania să aibă un nivel de digitalizare - atât de des invocat de politicieni - care să permită continuarea cursurilor în regim online.

Mai puţin norocos este colegul meu Bilir. Şi el şi soţia lui sunt medici, iar cei doi copii ai lor ar trebui să beneficieze de supraveghere organizată în centre speciale pentru micuţii părinţilor care lucrează în sectoare cheie. Ar trebui. În realitate, aproape zilnic este sunat de personalul de la grădiniţă, care insistă să îşi găsească o alternativă, pentru că "nu rentează" să menţină centrul deschis pentru doar câţiva copii. Am senzaţia că presiunea economică pentru a realiza câştiguri, indiferent dacă este vorba despre sănătate sau despre educaţie, nu le dă pace germanilor nici în vremuri de criză.

Veterinarii nu mai tratează decât urgențe

O uşoară criză am avut şi eu aseară, când fiica noastră ne-a anunţat că o problemă stomatologică nu îi dă pace. Am realizat că nu vom ajunge nici astăzi şi nici în zilele următoare la un cabinet stomatologic, pentru că nu lucrează decât pentru urgenţe reale, aşa încât i-am extras eu, cu un cleşte improvizat, caninul.

Azi dimineaţă însă, o altă "urgenţă" mi-a amintit că trecem prin vremuri speciale. Am descoperit la căţelul familiei un mic abces pe abdomen. Are asigurare şi poate fi tratat, în mod normal, în orice clinică. Dar, vorbind cu veterinarii cunoscuţi, am înţeles că e de preferat să nu ne înghesuim în sălile de aşteptare ale puţinelor cabinete veterinare care mai funcţionează. Dacă plec astăzi la timp, dacă medicul spitalului nu mă trimite în carantină şi dacă reuşesc să cumpăr un bisturiu, cred că voi face singur incizia pentru a evita orice complicaţii. Mă ghidez acum, mai mult decât oricând, după principiul: "Mai bine să previi, decât să tratezi!".

a consemnat Alina Kühnel