Coronavirus: În cel mai pesimist scenariu 80% din populaţia britanică poate fi infectată (raport)
Infecţia cu coronavirus poate afecta, în cel mai pesimist scenariu, până la 80% din populaţia Regatului Unit, arată un raport elaborat de Grupul de lucru pentru comunicaţii privind securitatea naţională (NSCT), organism cu rol consultativ din subordinea guvernului britanic, transmite miercuri Press Association.
Potrivit documentului citat, guvernul de la Londra se pregăteşte pentru o gamă largă de scenarii, printre care şi cel mai grav.
''Pentru Regatul Unit, acest scenariu ar implica infectarea a până la 80% din populaţie; totuşi, nu toţi dintre aceşti oameni se vor confrunta cu simptome, iar marea majoritate a cazurilor vor fi afecţiuni uşoare'', relevă raportul.
Conform celui mai pesimist scenariu, ''între 2% şi 3% dintre cei infectaţi ar fi cazuri fatale''.
Populaţia Regatului Unit este de aproximativ 66,4 milioane de persoane.
''Guvernul ia toate măsurile de precauţie necesare pentru a proteja publicul, inclusiv implicarea partenerilor cheie din domeniu pentru a discuta despre planul lor de pregătire'', se menţionează în document.
''Covid-19 este un virus necunoscut până acum, ceea ce înseamnă că populaţia mondială are o imunitate mică spre imunitate zero la infecţie. În prezent nu există nicio contramăsură clinică disponibilă pentru a trata Covid-19 şi un vaccin este improbabil pentru multe luni de acum încolo'', adaugă raportul NSCT. AGERPRES