Coronavirus: În capitala sud-coreeană Seul vor fi impuse cele mai drastice restricţii de la începutul pandemiei

Coronavirus: În capitala sud-coreeană Seul vor fi impuse cele mai drastice restricţii de la începutul pandemiei

La Seul vor fi impuse cele mai drastice restricţii pe care le-a cunoscut capitala sud-coreeană de la începutul pandemiei, a anunţat vineri guvernul sud-coreean, care a avertizat asupra creşterii numărului de cazuri de coronavirus, relatează AFP.

Coreea de Sud a fost considerată mult timp model de gestionare a pandemiei, datorită disciplinei populaţiei care a respectat foarte riguros instrucţiunile de distanţare fizică. Dar vaccinarea se desfăşoară într-un ritm foarte lent din cauza lipsei de doze.

Guvernul a anunţat vineri un record de 1.316 noi cazuri. Majoritatea acestor noi contaminări au fost înregistrate la Seul şi împrejurimi, o zonă în care locuieşte aproape jumătate din populaţia ţării.

Au fost identificate focare de infectare cu coronavirus în şcoli, birouri, centre comerciale ...Cele mai multe dintre noile cazuri sunt în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, dintre care majoritatea nu sunt încă eligibile pentru vaccinare, potrivit autorităţilor sanitare.

Noile restricţii, care vor intra în vigoare luni pentru două săptămâni, vor interzice reuniunile cu mai mult de două persoane după ora 18:00. Şcolile precum şi barurile şi cluburile de noapte vor fi închise.

Cafenelele şi restaurantele nu vor funcţiona la capacitate maximă şi doar livrarea la pachet va fi autorizată după ora 22:00. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri