Coronavirus: Guvernul francez, 'în bloc-starturi' pentru a începe campania de vaccinare încă din ianuarie

Coronavirus: Guvernul francez, 'în bloc-starturi' pentru a începe campania de vaccinare încă din ianuarie

Guvernul francez 'se aşează în bloc-starturi pentru a fi pregătit să distribuie un vaccin contra COVID-19' încă din luna ianuarie dacă va fi validat, pentru anul 2021 fiind alocate în acest scop 1,5 miliarde de euro, a declarat marţi purtătorul de cuvânt ale executivului, Gabriel Attal, transmite AFP.

'Pregătim o campanie de vaccinare pentru a fi pregătită în momentul în care vaccinul va fi validat de autorităţile de sănătate europene şi naţionale şi pentru a putea, imediat după aceea, să lansăm un vaccin', a explicat secretarul de stat la postul public France 2.

'Agenţia Europeană a Medicamentului a indicat în acest weekend că se gândeşte că va putea valida un prim vaccin până la sfârşitul anului, astfel încât să poată fi distribuit începând cu luna ianuarie', a menţionat el, confirmând posibilitatea unei campanii încă de la începutul lui 2021.

După ce laboratoarele american Pfizer şi german BioNTech au anunţat săptămâna trecută că vaccinul pe care îl dezvoltă în parteneriat are o eficacitate de 90%, compania americană de biotehnologie Moderna a comunicat luni că vaccinul său a arătat o eficacitate de 94,5%.

'În acest stadiu, reamintesc că faza 3 nu s-a încheiat, acestea sunt rezultate preliminare, este mai bine să fim prudenţi', a prevenit Attal.

El a amintit că, 'la nivel european, mai multe sute de mii de doze (de vaccin) au fost rezervate pe lângă diferite laboratoare'.

'Cinci contracte sunt deja finalizate, un al şaselea va fi, sperăm, în zilele următoare', cu Moderna, a spus Attal, precizând că 'a fost pusă deoparte o sumă de bani, 1,5 miliarde de euro pentru 2021 pentru a cumpăra o primă serie de vaccinuri'.

În ce priveşte alegerea unuia sau altuia din vaccinuri, Attal a dat asigurări că va fi reţinut 'acela care ne dă cele mai multe şanse să oprim epidemia'.

El a explicat că 'există o baterie de criterii' asupra cărora se vor pronunţa autorităţile de sănătate, dar, 'evident, există un criteriu de la care nu vom face derogări, acela al securităţii şi a celui mai mic risc' pentru sănătate.

'Cred că vom lua vaccinul care este disponibil cel mai rapid posibil şi care garantează o eficacitate importantă', a mai spus el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”