Coronavirus: Guvernul britanic, presat de opoziţie să prezinte o strategie pentru ieşirea din izolare
Opoziţia britanică s-a raliat miercuri vocilor care presează guvernul să prezinte o ieşire din izolarea impusă pentru frânarea pandemiei de coronavirus, argumentând că populaţia are nevoie "să vadă luminiţa de la capătul tunelului", informează AFP.
Cu o zi înainte de probabila anunţare a prelungirii măsurilor de izolare decretate pe 23 martie, noul lider al Partidului Laburist, Keir Starmer, a publicat o scrisoare adresată ministrului de externe Dominic Raab. Acesta din urmă îl înlocuieşte temporar pe şeful guvernului Boris Johnson, în convalescenţă după ce a fost internat la spital bolnav de COVID-19.
"Problema care se va pune joi nu este dacă izolarea trebuie prelungită, ci cum şi când pot fi o parte din restricţii ridicate şi pe ce criterii va fi luată această decizie", a notat Starmer, ales în fruntea partidului la 4 aprilie.
Keir Starmer a cerut ca executivul britanic să-şi publice planul imediat sau în următoarele zile, pentru ca parlamentul să-l poată examina când îşi va relua lucrările, pe 21 aprilie, a priori prin videoconferinţă.
Însă guvernul britanic nu pare gata să dea curs acestei cereri. "A vorbi despre o strategie de ieşire (din izolare) înainte să atingem vârful (pandemiei) riscă să perturbe mesajul crucial, care este acela că oamenii trebuie să rămână acasă pentru a proteja serviciul nostru public de sănătate şi a salva vieţi", a declarat o sursă guvernamentală.
Regatul Unit al Marii Britanii este una dintre ţările Europei cele mai lovite de pandemia de coronavirus, cu peste 12.000 de decese în spitale şi îngrijorări crescânde cu privire la victime în căminele de bătrâni, care nu sunt contabilizate de bilanţurile zilnice ale autorităţilor.
Guvernul lui Boris Johnson a fost criticat pentru că a întârziat să decreteze măsuri de izolare, însă acum presiunea urcă pentru a pregăti faza următoare, după cum au început să o facă ţări vecine precum Franţa sau Germania.
Cu atât mai mult cu cât un institut public a estimat că un trimestru complet de izolare, urmat de trei luni de ridicare progresivă a acestor măsuri ar costa Regatul Unit o scădere istorică a Produsului Intern Brut (PIB) în 2020, cu 13%, 2 milioane de şomeri şi un deficit public de 14% din PIB.
"Oamenii au nevoie să vadă luminiţa de la capătul tunelului", a pledat Keir Starmer la BBC. El a adăugat că, pentru a ieşi din izolare în următoarele săptămâni sau luni, trebuie "începute pregătirile acum".
Până acum "au fost făcute erori şi nu au fost făcute lucruri pe cât de repede trebuia", a criticat Starmer, menţionând lipsa de testări pentru depistarea COVID-19 şi de combinezoane pentru lucrătorii medicali.
Guvernul britanic a promis că îşi va dubla eforturile şi s-a angajat să atingă cifra de 100.000 de teste pe zi până la sfârşitul lunii. Însă astăzi sunt făcute doar 15.000 de teste pe zi, a subliniat Starmer.
În faţa îngrijorărilor unor asociaţii cu privire la "morţile tăcute" din căminele pentru bătrâni, ministrul britanic al sănătăţii Matt Hancock a promis miercuri că teste de depistare vor fi propuse rezidenţilor sau angajaţilor din casele de bătrâni care prezintă simptome sau care revin din spital, ceea ce nu s-a întâmplat întotdeauna.
O altă problemă ar fi aceea că autorităţile le-au cerut prin curier oamenilor cu probleme de sănătate care îi fac cu precădere vulnerabili în faţa coronavirusului să rămână acasă trei luni, însă în Ţara Galilor circa 13.000 de scrisori au fost trimise la o adresă greşită, a dezvăluit BBC. AGERPRES