Coronavirus: Guvernul american prelungeşte până la sfârşitul anului moratoriul asupra evacuărilor din locuinţe

Coronavirus: Guvernul american prelungeşte până la sfârşitul anului moratoriul asupra evacuărilor din locuinţe

Guvernul american a anunţat marţi că prelungeşte până la sfârşitul anului măsurile de protecţie împotriva evacuărilor pentru zeci de milioane de familii care au dificultăţi în a-şi plăti chiria sau împrumutul la bancă, din cauza coronavirusului, informează miercuri AFP.

"Oamenii care au probleme în a-şi plăti chiria din cauza coronavirusului nu vor mai trebui să se teamă că vor fi evacuaţi şi că riscă să răspândească sau să fie expuşi virusului din cauza unor probleme economice", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Brian Morgenstern.

Aceste măsuri prevăd prelungirea moratoriului împotriva evacuării sau confiscărilor imobiliare decretat de Ministerul pentru Urbanism, precum şi extinderea lui, cu anumite condiţii, la toţi locatarii care se confruntă cu riscul de a se trezi fără un acoperiş deasupra capului sau de a fi găzduiţi în unităţi colective, potrivit unor responsabili ai guvernului american.

"Este esenţial ca în timpul acestei pandemii americanii să aibă unde să stea în carantină, să se izoleze sau să practice distanţarea fizică", a explicat un înalt responsabil guvernamental.

În martie, Congresul a votat un amplu plan de urgenţă pentru familii şi companii, însă negocierile între Casa Albă şi opoziţia democrată asupra unui nou plan sunt blocate.

Preşedintele Donald Trump a semnat în august un decret pentru a le veni în ajutor americanilor loviţi de şomaj din cauza pandemiei şi ameninţaţi cu evacuarea.

De asemenea, SUA au pus în aplicare sisteme temporare de protecţie a locatarilor care nu-şi pot plăti chiria sau a proprietarilor incapabili să-şi plătească împrumutul la bancă.

Până la 40 de milioane de persoane se confruntă cu riscul de a fi evacuate din locuinţe în următoarele luni, estima în august Intitutul Aspen. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...