Coronavirus: Grecia relaxează restricţiile şi în localuri se va putea dansa din nou; aproape două treimi din populaţie, vaccinată
Grecia continuă relaxarea restricţiilor anti-COVID-19 şi va elimina interdicţia de circulaţie pe timp de noapte în ''zonele roşii'' de risc înalt, a anunţat ministrul grec al sănătăţii miercuri, când această ţară a înregistrat 2.294 de noi cazuri de COVID-19 şi 21 noi decese asociate acestei boli.
''Obiectivul nostru, după tot acest timp de pandemie, este să trecem la o perioadă de convieţuire cu coronavirusul înainte de a reveni la libertatea totală. Prin urmare, pentru vaccinaţi libertatea va fi completă. Pentru ceilalţi, vor fi ridicate restricţiile privind mobilitatea'', a declarat ministrul Thanos Plevris, potrivit agenţiei EFE.
Deşi a apreciat că inamicul este virusul, nu persoanele nevaccinate, şi a asigurat că guvernul grec nu are în vederea noi măsuri punitive pentru cei nevaccinaţi - cum ar fi vaccinarea obligatorie a personalului sanitar -, el a subliniat că speră să-i convingă pe cât mai mulţi să se vaccineze.
Până în prezent circa 65% din populaţia Greciei a fost vaccinată anti-COVID-19 cel puţin cu o doză şi circa 62% cu schema completă. Au fost administrate şi 66.501 doze de consolidare, disponibile deocamdată pentru persoanele imunodeprimate, pentru cele cu vârste de peste 60 de ani şi personalul sanitar, urmând ca a treia doză să fie disponibilă şi pentru populaţia generală până la sfârşitul anului.
Grecia a reuşit să ţină sub control pandemia prin restricţii severe privind mobilitatea şi contactele sociale. A fost de asemenea instituită testarea obligatorie a tuturor celor care nu s-au vaccinat, indiferent că sunt angajaţi din sectorul public sau privat, elevi sau studenţi, toţi aceştia fiind în plus obligaţi să-şi plătească testele.
În cadrul măsurilor de relaxare localurile de divertisment din spaţiile închise, unde au acces numai vaccinaţii, precum barurile, restaurantele şi discotecile, vor putea fi ocupate de acum înainte la întreaga lor capacitate şi clienţii nu vor mai fi obligaţi să poarte mască sau să rămână permanent aşezaţi, astfel că pentru prima dată în ultimul an se va putea dansa în aceste localuri. AGERPRES