Coronavirus: Grecia a cerut Comisiei Europene doza booster obligatorie pentru certificatul verde al persoanelor de peste 60 de ani

Coronavirus: Grecia a cerut Comisiei Europene doza booster obligatorie pentru certificatul verde al persoanelor de peste 60 de ani

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a propus miercuri oficial ca la nivelul Uniunii Europene persoanele cu vârsta de peste 60 de ani să poată călători pe baza certificatului verde numai dacă au primit şi doza booster de vaccin împotriva COVID-19, relatează agenţia EFE.

''Cred că trebuie să nu mai pierdem timpul şi să îi protejăm pe cetăţenii cei mai vulnerabili, mai ales că s-a demonstrat că a treia doză (de vaccin) este eficace pentru prevenirea efectelor grave ale COVID-19, inclusiv decesul, dar protejează de asemenea şi împotriva infecţiei simptomatice şi îi ţine pe cetăţenii noştri sănătoşi şi departe de spitale'', argumentează premierul conservator grec într-o scrisoare adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Guvernul de la Atena a decis deja că în Grecia, în cazul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, certificatul de vaccinare va expira dacă acestea nu se vaccinează şi cu doza booster la şapte luni după vaccinarea cu schema completă alcătuită din două doze, sau o singură doză în cazul serului Johnson&Johnson.

Statele UE au început marţi o dezbatere despre durata eficacităţii vaccinurilor împotriva COVID-19 şi despre necesitatea administrării dozelor de vaccin booster ca o posibilă condiţie pentru menţinerea libertăţii de circulaţie în interiorul blocului comunitar pe baza certificatului verde.

Comisia Europeană este de acord cu faptul că ''eficacitatea vaccinurilor scade după un anumit timp'' şi va prezenta săptămâna aceasta propuneri de coordonare a libertăţii de circulaţie pe baza certificatului COVID-19. Includerea dozei booster în certificatul verde se va regăsi şi printre temele summitului european din 16-17 decembrie.AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!