Coronavirus: Germania are în stoc doar câteva sute de doze de remdesivir (ministrul sănătăţii)

Coronavirus: Germania are în stoc doar câteva sute de doze de remdesivir (ministrul sănătăţii)

Germania dispune în prezent de doar câteva sute de doze din antiviralul remdesivir, utilizat în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, le-a declarat luni eurodeputaţilor ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, precizând că lucrează pentru a se asigura că medicamentul ar putea fi produs în Europa, transmite Reuters.

Antiviralul remdesivir, produs de compania americană Gilead Sciences Inc., este singurul medicament care a primit autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă la nivelul Uniunii Europene ca tratament împotriva COVID-19.

'Nu avem un stoc uriaş acum, avem câteva sute de doze', a spus Jens Spahn într-o videoconferinţă organizată de Parlamentul European.

Răspunsul său a venit la întrebarea unor eurodeputaţi despre disponbilitatea Germaniei de a ajuta alte ţări din UE în lupta împotriva noului coronavirus.

Săptămâna trecută, Spahn a spus că Germania are suficiente rezerve de remdesivir pentru a trata numărul limitat de pacienţi cu COVID-19 aflaţi în prezent în această ţară.

Îngrijorările privind disponibilitatea acestui medicament au crescut după ce Departamentul american al Sănătăţii a anunţat săptămâna trecută că şi-a asigurat aproape toate producţia de remdesivir din următoarele trei luni.

Jens Spahn a mai spus că lucrează pentru a se asigura că medicamentul ar putea fi produs în Europa şi să fie disponibil pentru mai mulţi pacienţi, dacă va fi nevoie.

'Ne aşteptăm de la o companie internaţională ca Gilead să nu vrea doar acces pe piaţa UE ş preţuri mari pentru alte produse. Aştept de asemenea livrări în Europa şi în Uniunea Europeană', le-a declarat el eurodeputaţilor.

Ministrul german a adăugat că a discutat acest subiect cu ministrul american al sănătăţii şi cu compania Gilead.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen