Coronavirus: Genetica, o altă ''cheie" a inegalităţii observate în rândul pacienţilor cu COVID-19
În faţa unuia dintre misterele care înconjoară maladia respiratorie COVID-19 - motivul pentru care anumiţi pacienţi tineri şi sănătoşi ajung la reanimare după ce sunt infectaţi cu noul coronavirus - , mai mulţi oameni de ştiinţă din lumea întreagă s-au lansat în cercetarea pistei medicale ce vizează predispoziţiile genetice, informează AFP.
Marea majoritate a bolnavilor în stare gravă diagnosticaţi cu COVID-19 sunt pacienţi vârstnici care suferă de diverse boli preexistente.
Însă geneticianul Jean-Laurent Casanova a devenit interesat de ceilalţi pacienţi, reprezentând aproximativ "4%-5%" din totalul pacienţilor cu COVID-19: "persoane cu vârste mai mici de 50 de ani, care aveau înainte o sănătate bună", însă devenite după infectare victimele unor forme grave şi inexplicabile ale bolii.
"Este vorba despre cineva care putea să alerge la maraton în octombrie 2019 şi care, în aprilie 2020, se află la reanimare, intubat şi ventilat", a explicat cercetătorul francez.
"Ipoteza este că aceşti bolnavi prezintă variaţii genetice rămase tăcute până în momentul întâlnirii cu virusul", a continuat acelaşi expert, codirector al laboratorului de genetică umană pentru boli infecţioase din cadrul Institutului Imagine din Paris şi profesor la Universitatea Rockefeller din New York.
În acest sens, consorţiul Covid Human Genetic Effort a început să recruteze pacienţi din China, Iran, Japonia, dar şi din Europa şi din Statele Unite.
Sângele lor a fost prelevat, ADN-ul lor a fost secvenţiat şi respectivele secvenţe, analizate, selecţionând "variaţiile genetice vizate, pentru a le acuza sau a le disculpa", a explicat profesorul Casanova.
"În urmă cu câţiva ani, am fi acuzat hazardul, însă acum nu este doar vina unei lipse de noroc", a insistat la rândul său Jacques Fellay, cercetător la CHU Vaudois şi la Ecole Polytechnique Federale din Lausanne.
"Astăzi, avem capacităţile necesare pentru a diseca genomul acestor persoane pentru a vedea dacă acesta nu prezintă o mutaţie rară ce ar putea să îi facă pe anumiţi pacienţi deosebit de predispuşi la SARS-CoV-2", a explicat acest expert în genetică şi în boli infecţioase.
Ştiinţa modernă a permis deja identificarea în ultimii ani a unor variaţii genetice responsabile pentru existenţa unor predispoziţii la mai multe maladii infecţioase, de la tuberculoză la encefalite virale.
Însă "cheia" pentru răspunsul imunitar diferit nu este neapărat legată de o mutaţie unică, notează experţii.
"Apărarea noastră imunitară funcţionează aproape ca mecanismul unui ceas mecanic", în care toate elementele trebuie să funcţioneze împreună, a subliniat profesorul Fellay.
"Poate să existe un grăunte de nisip în diverse locuri în acele angrenaje şi fiecare dintre acele particule de nisip poate fi diferită într-un grup de pacienţi, dar să producă acelaşi rezultat", adică o formă gravă a bolii, a continuat acelaşi medic elveţian.
Piste terapeutice?
Din acest motiv "trebuie să avem un eşantion foarte mare şi să ne bazăm pe o colaborare" între cercetătorii din lumea întreagă, a pledat Mark Daly, directorul Institutului de Medicină Moleculară din Helsinki.
Graţie COVID-19 Host Genetic Initiative, obiectivul este acela de a recruta cel puţin 10.000 de pacienţi şi de a împărtăşi rezultatele cu toate cele 150 de centre de cercetare implicate în acest proiect, cu speranţa de a obţine "informaţii utile în timpul acestei veri", a adăugat Mark Daly.
Însă timpul necesar pentru identificarea variaţiilor genetice implicate depinde "de ceea ce Mama Natură ne rezervă tuturor", a subliniat Jacques Fellay.
"Se întâmplă să găsim ţinte uşor de identificat, dar se întâmplă şi să treacă luni, în care aşteptăm răbdători, ca nişte călugări copişti, pentru a trece în revistă imensele noastre fişiere informatice şi pentru a face analize laborioase", a adăugat el.
Dacă această muncă de identificare va da rezultate, atunci ea ar putea să conducă şi spre anumite piste terapeutice.
"Dacă vom găsi indicii genetice spre o genă pentru care un medicament a fost deja dezvoltat, atunci vom putea să reconvertim pur şi simplu acel medicament", a explicat Mark Daly.
Dar, şi în cazul acestui aspect, nimic nu este garantat dinainte.
"Dacă nu obţinem nimic (împotriva deficienţei genetice identificate), ar putea să treacă cinci ani pentru a dezvolta molecule noi", a insistat profesorul Fellay. Sau, mai rău, aceste cercetări ar putea să nu aducă nimic relevant: mutaţia descoperită s-ar putea dovedi "non-manevrabilă" sau ar putea să apară prea multe efecte secundare dacă experţii intervin asupra ei.
Cercetările genetice lansate pentru studierea noului coronavirus vizează totodată diversitatea simptomelor şi rezistenţa anumitor persoane.
"Există infirmiere, medici, parteneri de viaţă ai pacienţilor care nu dezvoltă boala şi nu sunt infectaţi de către virus. O ipoteză este că aceşti indivizi au variaţii genetice care îi fac să devină rezistenţi la virus", a explicat profesorul Casanova.
Aşa se întâmplă şi în cazul altor virusuri.
De exemplu, o mutaţie a genei CCR5 oferă o imunitate naturală împotriva HIV. Această descoperire a permis cercetătorilor să dezvolte strategii terapeutice.
Doi pacienţi seropozitivi au putut fi declaraţi vindecaţi în 2011 şi în 2020 după grefe de celule stem prelevate de la donatori cu acea mutaţie a genei CCR5. Un medicament nou, Maraviroc, a putut fi dezvoltat pe această bază.
"Genetica este un instrument care ne permite să explorăm biologia, dar tratamentul în sine, dezvoltat după aceea, nu mai ţine deloc de genetică", a adăugat profesorul Fellay. AGERPRES