Coronavirus: Expertul în boli infecţioase Anthony Fauci lansează un avertisment puternic, respins, însă, de Casa Albă

Coronavirus: Expertul în boli infecţioase Anthony Fauci lansează un avertisment puternic, respins, însă, de Casa Albă

Anthony Fauci, cel mai mare expert în boli infecţioase din Statele Unite ale Americii, a lansat un puternic avertisment cu privire la pregătirea ţării pentru pandemie, avertizând că urmează să vină vremuri dificile, relatează DPA duminică.

''Vom avea multe probleme. Nu este o situaţie bună'', a spus Fauci într-un interviu acordat ziarului Washington Post.

"Toate stelele sunt situate într-un loc greşit atunci când intri în sezonul de toamnă-iarnă, când oamenii se adună acasă în interior. Nu poţi fi mai prost poziţionat'', a spus Fauci.

Vineri, ţara a marcat un nou record, de aproximativ 98.000 de cazuri noi într-o singură zi. Spitalizările şi decesele cresc, de asemenea, din nou. În ultimele zile s-au înregistrat peste 1.000 de decese zilnic, crescând bilanţul total la peste 230.000 de morţi.

Trump a minimizat datele, acuzând medicii că includ în bilanţ în mod fals decesele de cancer şi boli de inimă ca fiind cauzate de COVID-19, pentru a câştiga mai mulţi bani.

Rivalul lui Trump în alegeri, Joe Biden, a condamnat cu tărie remarcile preşedintelui, lăudându-i pe lucrătorii din domeniul sănătăţii.

Alyssa Farah, purtătoare de cuvânt a Casei Albe, a respins criticile lui Fauci şi a indicat că ar trebui să fie mai atent în comentariile publice cu privire la modul în care administraţia gestionează pandemia.

"Există un anumit dezacord în rândul medicilor cu privire la cererea preşedintelui. Dar, de fapt, cred că de aceea am reuşit să obţinem un răspuns puternic, aşa cum auziţi de ambele părţi", a declarat Farah pentru Fox News.

Ea s-a referit la Scott Atlas, un alt consilier al lui Trump pentru coronavirus, care doreşte să redeschidă rapid ţara. Atlas este medic, dar nu este expert în boli infecţioase şi pare să fi fost cooptat deoarece opiniile sale se aliniază cu cele ale lui Trump.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…